Turnul bisericii ortodoxe din satul bihorean Chioag a devenit un punct de atracţie pentru turiştii amatori de curiozităţi. Din cauza solului instabil, construcţia s-a tot înclinat în ultimii ani, în ciuda consolidărilor făcute. Unii localnici se tem că turnul s-ar putea prăbuşi, în timp ce alţii se bucură că vin din ce în ce mai mulţi vizitatori să vadă inedita biserică.
Înclinarea turnului a început cu mulţi ani în urmă. Cei mai în vârstă dintre săteni îl ştiu aşa încă de când erau copii. Unii îşi fac griji că biserica s-ar putea surpa. Alţii sunt mândri că au o astfel de curiozitate în sat.
Turiştii apreciază imaginea inedită cu turnul înclinat, astfel că trec prin zonă ori de câte ori au ocazia. Unii vin cu bicicletele, din Oradea
În urmă cu câţiva ani s-au făcut lucrări pentru ancorarea turnului, iar recent biserica a fost renovată.
Turnul din Chioag datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În anul 1937, lângă turn a fost construită o nouă biserică.