Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în timp ce Consiliul Atlanticului de Nord, organismul de luare a deciziilor în NATO, s-a declarat dispus să acţioneze în faţa acestor ameninţări.
După ce a impus deja sancţiuni în 2020 persoanelor şi entităţilor legate de acest grup de hackeri numit APT28, UE „este hotărâtă să folosească o serie de măsuri pentru a preveni, a descuraja şi a răspunde comportamentului rău intenţionat al Rusiei în spaţiul cibernetic”, a transmis Borrell într-un comunicat de presă, citat de AFP.
„Suntem solidari cu Germania după campania cibernetică rău intenţionată împotriva unui partid politic, în acest caz Partidul Social Democrat din Germania, şi cu Republica Cehă după activităţile cibernetice rău intenţionate împotriva instituţiilor sale”, au indicat, la rândul lor, aliaţii NATO într-un comunicat preluat de EFE.
Ei au precizat clar că sunt „hotărâţi să folosească capacităţile necesare pentru a descuraja, a apăra şi a contracara întregul spectru de ameninţări cibernetice pentru a se sprijini reciproc, inclusiv luând în considerare răspunsuri coordonate”.
Aliaţii au subliniat că Germania şi Republica Cehă au atribuit responsabilitatea pentru activităţile cibernetice rău intenţionate în ţările lor grupării APT28, sponsorizat de Rusia, în special Direcţia Principală de Informaţii a Statului Major General al Rusiei (GRU).
Aceştia şi-au exprimat în continuare îngrijorarea că acelaşi actor a vizat alte entităţi guvernamentale naţionale, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi din cadrul Alianţei, inclusiv în Lituania, Polonia, Slovacia şi Suedia.
„Condamnăm energic activităţile cibernetice rău intenţionate care urmăresc să submineze instituţiile noastre democratice, securitatea naţională şi societatea noastră liberă”, au subliniat ambasadorii aliaţi în declaraţia lor.
Aceste activităţi cibernetice rău intenţionate, au spus ei, evidenţiază faptul că „spaţiul cibernetic este în dispută în orice moment”.
„Actorii ameninţărilor cibernetice caută în mod constant să destabilizeze Alianţa”, au subliniat aceştia.
Ţările aliate au dat asigurări că rămân angajate să contracareze ameninţarea cibernetică substanţială, continuă şi în creştere, care poate afecta chiar şi sistemele democratice şi infrastructurile critice, au avertizat ei.
„Promovăm un spaţiu cibernetic liber, deschis, paşnic şi sigur”, au subliniat aceştia şi au cerut tuturor ţărilor, inclusiv Rusiei, să îşi respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale privind dreptul internaţional şi de a acţiona în cadrul unui comportament responsabil al statului în spaţiul cibernetic, aşa cum afirmă toţi membrii Naţiunilor Unite.
Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a denunţat vineri că Rusia se află în spatele unui atac cibernetic înregistrat anul trecut împotriva Partidului Social Democrat din Germania (SPD) al cancelarului Olaf Scholz şi a ameninţat cu „consecinţe”.
La rândul său, Ministerul de Externe ceh a declarat vineri că Praga a fost în mod repetat ţinta unor atacuri cibernetice orchestrate de un grup cu legături cu serviciile militare ruse de informaţii.
„Unele instituţii cehe au fost ţinta unor atacuri cibernetice care exploatează o vulnerabilitate necunoscută anterior în Microsoft Outlook din 2023”, a spus ministerul într-un comunicat.