Recent, Polonia, Ungaria şi Slovacia au interzis importurile de cereale din Ucraina, în încercarea de a-şi proteja pieţele de un aflux de cereale ieftine. După invazia rusească, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, în ideea de a le facilita transportul spre Africa şi Orientul Mijlociu. Însă aceste cereale au ajuns să inunde pieţele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit.
În acest context, au sporit presiunile asupra Bruxelles-ului pentru a se găsi o soluţie la nivel european în privinţa importurilor de cereale ucrainene.
CE, care supervizează politica comercială în cele 27 de state membre ale blocului comunitar, va adopta „măsuri preventive” pentru anumite categorii de cereale şi seminţe oleaginoase, în special grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi de rapiţă.
Conform reglementărilor UE, Bruxelles-ul poate limita importurile de produse în întregul sau în părţi ale blocului comunitar, în timp ce tranzitul rămâne permis, notează Agerpres.
Comisarul pentru comerţ Valdis Dombrovskis urmează să discute planurile în cursul zilei de miercuri, cu miniştrii din ţările afectate: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – precum şi cu partea ucraineană.