UE și Marea Britanie, departe de o recunoaștere a talibanilor. La Kabul se așteaptă formarea noului guvern. Demonstrație de forță cu echipamente americane

Noua realitate de la Kabul a reorganizat prioritățile diplomatice ale principalelor state occidentale, preocupate de noul val de refugiați și de înființarea acelui culoar sigur pentru evacuarea cetățenilor proprii și a colaboratorilor care se mai află în Afganistan.

Qatarul este noul punct strategic pe hartă. Acolo se află misiunile diplomatice ale SUA și Marii Britanii care gestionează evoluțiile din Afganistan.

Dominic Raab, ministrul britanic de Externe: Nu intenţionăm să-i recunoaştem pe talibani, dar considerăm necesar să avem un angajament direct, altfel nu putem furniza mesaje, nu putem asculta răspunsul.

La Kabul, băncile sunt luate cu asalt de afganii care vor să scoată bani, prețurile au explodat, sunt puțini cei care cumpără, instituțiile publice sunt în haos, iar spitalele nu mai au materiale sanitare.

Economia este în pragul colapsului.

O eventuală recunoaștere a guvernului taliban ar avea consecințe legate de accesul la asistență financiară externă, acum blocată.

Între timp, intrările în Kabul sunt păzite de trupe talibane de elită.

Badri, reprezenant al trupelor speciale talibane: Mesajul pentru oamenii din Kabul este să meargă la muncă şi să-şi continue viaţa. Birourile, magazinele şi companiile ar trebui să-şi reia activitatea, să nu vă temeţi!

În timp ce la Kabul se fac pregătiri pentru lansarea noului guvern, la Kandahar a fost un spectacol de forță al talibanilor cu echipamente militare donate de SUA fostului guvern afgan.

Source

Distribuie știrea