„În ceea ce privește permiterea afișării simbolului istoric, MLSZ (n.r. Federația Maghiară de Fotbal) a solicitat o poziție clară de la UEFA și FARE. Acceptând argumentul MLSZ, cele două organizații au recunoscut că doar culorile hărții istorice a Ungariei și ale benzii Árpád nu constituie un comportament rasist, dar acest lucru nu se aplică simbolurilor și inscripțiilor suplimentare plasate pe drapele, precum și scandărilor fanilor. Pe toate acestea, asociația va permite introducerea drapelelor în următoarele două meciuri.
În ultimele zile, atât UEFA, cât și FARE și-au transmis răspunsurile către federația maghiară, care este pe cale să organizeze cele două meciuri ale naționalei. După cum era de așteptat, cele două organizații continuă să lupte împotriva excluderii rasismului și, prin urmare, vor continua să pedepsească drapelele care poartă un astfel de mesaj constituie abatere disciplinara.
În urma negocierilor, asociația va permite ca drapelele care simbolizează respectul Ungariei istorice și solidaritatea cu suporterii din străinătate, să fie aduse pe stadion, cu următoarele condiții:
• poate reprezenta doar harta Ungariei istorice, nu alte simboluri sau inscripții;
• doar culorile roșu, alb si verde pot fi pe el;
• simbolul trebuie prezentat – in mod obișnuit – datorită conținutului sau controlului de prevenire a incendiilor;
• simbolul din stadion nu poate împiedica suporterii să urmărească meciul netulburați.
În același timp, fanii noștri ar trebui să știe că dacă un mesaj rasist sau politic este plasat pe drapelul autorizat ca mai sus, sau orice mesaj rasist sau politic este atașat drapelului, va avea ca rezultat proceduri disciplinare, iar aceste lucruri dăunează echipei și percepției fotbalului maghiar”, se arată pe site-ul Federației Maghiare de Fotbal.
FRF: Revizionismul nu este acceptat în fotbal
FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal.
Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată, se arată pe site-ul FRF.
“Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:
UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.
Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.
Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene”.
Marcel Ciolacu: Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competițiile sportive
Și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a reacționat pe Facebook:
“Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competițiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea de către Federația de Fotbal din Ungaria a hărții Ungariei Mari pe drapele și bannere.
Președintele FRF, care este membru în Comitetul Executiv al UEFA, trebuie să ceară de urgență revenirea asupra acestei decizii.
Salut poziția echilibrată a președintelui CNCD, Csaba Asztalos, și sper ca acest model să fie preluat atât de oficialii maghiari, cât și de cei de la UEFA.
UEFA- Football is not politics!”, a scris liderul PSD.
_____________________________________________________
„Ungaria Mare” este un concept politic revizionist, care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria, oficial „Imperiul austriac și regatul maghiar”.
Componentă a sistemului de tratate de la Paris, tratatul de la Trianon (1920) consfințea noile granițe dintre Ungaria, România (Reîntregită), Ceho-Slovacia, Austria și Iugoslavia. În nord, o parte a Slovaciei și teritoriul Rutheniei au devenit componente din Cehoslovacia, în est și sud-est, Transilvania și Banatul s-au unit cu România, iar în sud Croația, Slovenia și Voivodina au devenit o parte din noul stat Iugoslavia.
După tratatul de pace de după Primul Război Mondial, conceptul politic de revizionism maghiar sau revizionism (în general) a devenit foarte popular în Ungaria, revizioniștii maghiari pretinzând că tratatul de la Trianon ar fi fost „injust”, nedrept. Ungurii revizioniști au creat o concepție naționalistă, bazată pe caracterul așa-zis nedrept al tratatului, considerat drept pedeapsă pentru că Germania și statul multinațional Austro-Ungaria au pornit Primul Război Mondial și s-au luptat împotriva Antantei. Această concepție politică ungară a stârnit îngrijorare în țările vecine cu Ungaria, adică România, Ceho-Slovacia și Iugoslavia, care au căutat soluții de politică externă pentru a contracara aceste poziții (alianțe regionale). Unele țări din vestul Europei, precum Franța, au susținut pozițiile anti-revizioniste.