Un alpinist originar din judeţul Neamţ este la un pas să doboare un record personal. La aproape 60 de ani, Adrian Laza se pregăteşte pentru ultima călătorie pe un vârf de peste 8.000 de metri. Până acum a reuşit să cucerească 13 dintre ei, iar pe nouă septembrie va pleca în expediţie în China.
Pentru Adrian Laza pasiunea pentru munte s-a conturat în facultate, dar adevărata provocare a expediiţior a început la peste 45 de ani. Începutul călătoriei a fost unul plin de peripeţii şi pericole.
Adrian Laza, alpinist: Primul vârf de munte de 8.000 de metri a fost în China. După care am încercat Everest, a fost un pas cam mare. Nu eram destul de pregătit și a trebuit să mă întorc undeva la 150 de metri de vârf. A fost cu peripeții, am avut degerături foarte multe, am fost în spital și după aceea am făcut un pas înapoi și am regândit toată strategia.
Până acum, alpinistul a cucerit 13 dintre cele mai înalte vârfuri montane din lume şi curând îşi va doborî recordul personal: ascensiunea pe toate cele 14 acoperișuri de peste 8.000 de metri existente pe Terra.
Adrian Laza, alpinist: Cea mai mare provocare cred că este să rămâi întreg.
În luna septembrie, alpinistul Adrian Laza va cuceri ultimul vârf din cei 14 din lume care au o întălţime de peste 8.000 de metri.
Adrian Laza, alpinist: Înainte cu o săptămână de a pleca fac așa numitul test de 24 de ori. Adică îmi pun 22-25 de kilograme în spinare și merg 24 de ore încontinuu. Și încerc să fac 3.500-4.000 de metri diferență de liber, ceea ce înseamnă un vârf de 8.000 de metri.
Un jurnal al expediţiei este ţinut de soţia alipinistului pe o reţea de socializare. Familia îl susţinere mereu în acest parcurs, însă emoţiile sunt mari pentru toată lumea.
După sosirea în ţară, alpinistul îşi va pregăti aniversarea celor 60 de ani de existenţă, iar următoarea provocare va fi înconjorul lumii pe o barcă cu pânze.