Pe 24 februarie 2022, Putin și acoliții săi au început războiul crud și nedrept împotriva Ucrainei. Au crezut că ucrainenii sunt mici și fricoși. Susținuți însă de lumea întreagă, ei au arătat că sunt eroi şi pot lupta până la ultima picătură de sânge. Pentru viitorul copiilor lor, pentru istoria lor, pentru patria lor. Știrile TVR au fost în ultimul an în locurile în care au căzut bombele rușilor și acolo unde aliații au hotărât să facă zid împotriva terorii. Și tot noi, jurnaliștii Știrilor TVR, am fost acolo unde românii au reușit prin generozitate să șteargă lacrimi de pe fețele refugiaților. Un an de război, un an de luptă împotriva întunericului, o campanie a Știrilor TVR, în parteneriat cu Salvați Copiii.
Vitalina, ucraineancă refugiată în România: La ora 4.00 dimineața, m-am trezit, pe 24 februarie și am auzit exploziile. Am crezut că sunt niște exerciții militare. Pe noi, în ultima perioadă ne cam pregăteau pentru un eventual război, dar desigur că nu am crezut că poate fi adevărat. Când am auzit exploziile, am crezut că sunt doar nişte exerciţii militare, dar peste 15 minute a sunat telefonul, fiica mea cea mare, care locuia în apropiere, care mi-a spus: “Mama, a început războiul. Pregătește-te, vom pleca. Eu voi veni după voi”.
Sunt amintiri care o răscolesc pe Vitalina. Ca să scape cu viață din războiul declanșat de ruși în țara ei, a luat drumul străinătății, împreună cu cele două fiice ale sale, una de 15 ani și cealaltă de 34 de ani, mamă la rândul ei.
Din cauza aglomerației, au avut nevoie de mai multe zile până au reușit să ajungă în România. Între timp, au rămas și fără provizii.
Vitalina, ucraineancă refugiată în România: Nu aveam nimic planificat, nu știam încotro să o luăm. Drumurile din jurul Kievului și spre Polonia erau blocate complet, pentru că lumea pleca. Pe drum, după două zile, a fost foarte greu: am avut puțină mâncare, nu credeam că drumul cu mașina va dura mai mult de trei zile. În a treia zi, când ne apropiam de vamă ( n.red.- vama Siret), voluntarii ne-au dat mâncare caldă. A fost că o salvare pentru noi. Am simțit că, în sfârșit, chinul nostru va lua sfârșit, că aici ne vom putea refugia.
După ce s-au refugiat la noi, fata cea mare s-a întors în Ucraina. Iar Vitalina și fiica ei mai mică au rămas în Suceava și au fost ajutate să își găsească un adăpost.
Vitalina, ucraineancă refugiată în România: Am sperat că vom sta aici o lună – două, apoi ne vom întoarce acasă, că totul se va termina repede, în primăvară. Nu ieșeam nicăieri și am ajuns în stare de depresie, la copii, mai ales, la Angelina, la băiat, mai puțin. Și am încercat să căutăm o soluție.
Așa au ajuns la organizația Salvați Copiii, unde adulții și copiii au primit ajutor psihologic și consiliere. Iar acum Vitalina spune că, datorită acestui ajutor, întreaga familie a renăscut. Au avut puterea să o ia de la început, să își construiască o nouă viață la Suceava. Vitalina a început să învețe română și engleză.
Vitalina, ucraineancă refugiată în România: România este o națiune minunată, cu niște oameni buni, cu literă mare. Când le povesteam ce ni s-a întâmplat, plângeau. Ei trăiau suferința noastră de parcă ar fi fost a lor. Suntem foarte recunoscători.
Şi tot la Suceava, fiica cea mică a Vitalinei, Angelina, și-a îndeplinit visul de a reîncepe cursurile de balet, cursuri pe care le-a întrerupt după ce a părăsit Kievul. Mai mult, studiază și ea româna, s-a alăturat ca voluntar unei organizații de tineret, este instructor de streching. Între timp, merge la școală, unde studiază în engleză, dar continuă și cursurile online ținute de profesorii din Ucraina.
- Angelina, fiica cea mică a Vitalinei: Este destul de greu. Am o mulțime de teme, de subiecte de învățat. Îmi ia ceva timp.
- Reporter: Spune-mi, ce îți place mai mult în România?
- Angelina, fiica cea mică a Vitalinei: Cel mai mult îmi plac oamenii!
- Reporter: Românii sunt oameni buni?
- Angelina, fiica cea mică a Vitalinei: Da, foarte buni!
Citiți și
Un an alături de Ucraina | Anya: „Mi-am dat seama că mă simțeam în siguranță aici”
