Pe 24 februarie 2022, Putin și acoliții săi au început războiul crud și nedrept împotriva Ucrainei. Au crezut că ucrainenii sunt mici și fricoși. Susținuți însă de lumea întreagă, ei au arătat că sunt eroi şi pot lupta până la ultima picătură de sânge. Pentru viitorul copiilor lor, pentru istoria lor, pentru patria lor. Știrile TVR au fost în ultimul an în locurile în care au căzut bombele rușilor și acolo unde aliații au hotărât să facă zid împotriva terorii. Și tot noi, jurnaliștii Știrilor TVR, am fost acolo unde românii au reușit prin generozitate să șteargă lacrimi de pe fețele refugiaților. Un an de război, un an de luptă împotriva întunericului, o campanie a Știrilor TVR, în parteneriat cu Salvați Copiii.
Oleksandra are 34 de ani și era psiholog în Odessa atunci când rușii au intrat brutal în țara ei. Și-a dat seama că răul abia urmează. Așa că a împachetat câteva lucruri și a plecat spre România.
A ajuns în Galați, unde a devenit voluntar la „Salvați Copiii”.
A știut că ei, copiii smulși de război de sub protecția familiilor, vor avea cel mai mult de suferit. Iar pentru ei s-a zbătut să găsească o școală care să îi primească. A găsit înțelegere la conducerea Liceului Aurel Vlaicu, unde au fost primiți cu brațele deschise. Apoi a început terapia cu fiecare dintre ei, dar și cu adulții.
OLEKSANDRA SHMIHOL, psiholog: Era o fetiţă, iar când încercam să vorbesc cu ea, se închidea în ea, nu voia să comunice cu nimeni, iar la orele de curs stătea doar în picioare sau se retrăgea într-un colţ, departe de oricine. Nu îşi spune numele adevărat, şi-a creat un pseudonim. Eu presupun că traumele prin care a trecut au determinat-o să ia această decizie. Să îşi ia alt nume e ca şi când şi-a reluat viaţa de la zero.
Acum, fetița are 13 ani și încearcă să își revină. La fel și multe mame.
OLEKSANDRA SHMIHOL, psiholog: S-a schimbat mult comportamentul, încă îşi spune pe numele creat. E mult de lucru cu aceste traume, însă a început să participe la activităţile noastre, a dansat la una dintre ele împreună cu ceilalţi copii. Unele persoane au reuşit să depăşească starea iniţială în care se aflau, au început să iasă din apartamentele în care s-au refugiat, să îşi creeze zilnic o rutină, însă alţii au rămas captivi în aceleaşi emoţii, aceleaşi stări.
Maryna Yaraliieva are 33 de ani și a locuit până anul trecut în Harkiv. Era învățătoare la una din școli și își făcea meseria cu multă pasiune. La început a crezut că totul se va termina în câteva zile. Abia după două săptămâni de teroare a hotărât să plece.
MARYNA YARALIIEVA, învăţătoare: La început toţi speram că totul se va sfârşi repede, că aşa ceva nu este posibil în secolul XXI, când se presupune că toţi oamenii sunt raţionali.
După zile întregi pe drumuri, Maryna a ajuns în România. În Galați a redevenit învățătoare.
MARYNA YARALIIEVA, învăţătoare: Mereu ne aducem aminte de Ucraina, copiilor le este dor de propria ţară, dar, din fericire, copiii au foarte multe activităţi cu care să îşi ocupe timpul şi care, cumva, să îi îndepărteze de aceste gânduri. În Galaţi, în general, sunt, în afară de şcoală, foarte multe posibilităţi, foarte multe activităţi extracurriculare pe care le pot face. Şi noi facem diverse acţiuni, ieri am avut Ziua unităţii ucrainene şi astfel am desenat, am vorbit, ne-am amintit de Ucraina.
Și Alexandra, și Maryna speră ca, într-o zi, să se poată întoarce acasă. Însă, până atunci, au învățat să se bucure de fiecare oră de libertate în țara de adopție, România.
Citiți și
