Un an de la începutul campaniei de vaccinare. Imunizarea bate pasul pe loc

Acum un an, România primea primele doze de vaccin împotriva Covid. Era anunţul mult-aşteptat, după o perioadă în care în lupta cu virusul, medicii aveau prea puţine arme. Ce a urmat însă, este greu de explicat. După un start în forţă, la noi, vaccinarea nu s-a mai făcut cu motoarele turate. Au existat însă nesfârșite controverse.

27 Decembrie 2021, 13:26 (actualizat 27 Decembrie 2021, 13:48) |

După 9 luni de lupta cu pandemia, serul reprezenta o gură de oxigen și speranță că putem învinge virusul nemilos. Vaccinarea a debutat în forță dar, într-un an de zile, interesul s-a prăbușit și am ajuns codașii Europei.

Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, de la Spital Matei Balș a fost prima persoana vaccinată în România. Ea s-a aflat în echipa care a preluat prima persoană infectată cu Covid-19 în România, în data de 27 februarie a acestui an.

A urmat o perioadă de entuziasm general, în care multă lume voia să se vaccineze. Platforma de programare se bloca.

A fost o minune care a ținut doar câteva luni.

În luna mai, președintele Klaus Iohannis ieșea și anunța relaxări, dar și ținte de vaccinare. La 1 august ar fi urmat să avem zece milioane de persoane vaccinate.

Pe fondul concediilor, relaxărilor măsurilor și al temerilor legate de posibile reacții adverse ale vaccinării, mulți români au început să ezite să se mai imunizeze și astfel vaccinarea s-a prăbușit.

Ținta anunțată de președintele Iohannis nu s-a atins nici acum. În prezent avem undeva la 7 milioane 7 sute de persoane vaccinate cu schemă completă și suntem undeva la coada imunizării din Europa.

În octombrie, când România a fost lovită de valul patru, pe fondul discuțiilor de introducere a obligativității certificatului verde, dar și a situațiilor din terapiile intensive ale spitalelor, vaccinarea a crescut din nou. De data acesta entuziasmul a ținut și mai puțin.  Acum vaccinarea bate pasul pe loc.

Source

Distribuie știrea