„Un atac asupra întregii umanităţi”. Deputaţii francezi, „îngroziţi” după o proiecţie în parlament a unui film cu masacrele Hamas de la 7 octombrie, din Israel

„Atac asupra umanităţii”, „groază” şi „oroare”: parlamentarii francezi şi-au exprimat emoţia marţi la Paris, după ce un film care arată masacrele comise de comandourile Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian a fost prezentat în Adunarea Naţională, relatează AFP.

15 Noiembrie 2023, 09:33 (actualizat 15 Noiembrie 2023, 09:44) Știrile TVR |

Parlamentul francez / FOTO: Captură foto

Cred că cei care au văzut acest video nu vor mai putea dormi liniştiţi pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Mathieu Lefevre, membru al parlamentului din partea formaţiunii de guvernământ Renaissance, descriind evenimentele relatate în filmul de 40 de minute drept „un atac asupra întregii umanităţi„.

Lefevre a fost iniţiatorul acestei proiecţii, propusă membrilor grupului de prietenie Franţa-Israel din Adunarea Naţională pe care îl prezidează, în spatele uşilor închise, fără telefoane sau colaboratori.

Filmul a fost realizat de autorităţile israeliene din imagini de la camerele şi telefoanele luptătorilor Hamas ucişi sau luaţi prizonieri, precum şi din imagini surprinse de victime şi membri ai echipelor de salvare. Acesta prezintă imagini ale crimelor şi cadavrelor torturate ale adulţilor şi copiilor.

După proiecţie, deputaţii emoţionaţi au venit să depună mărturie în faţa presei.

În lacrimi la sfârşitul proiecţiei, deputatul Meyer Habib (afiliat Les Republicains – LR – opoziţia de dreapta), a cărui circumscripţie a francezilor din străinătate acoperă Israelul, se străduia să se adune.

La rândul său, deputatul Eric Ciotti (LR) a spus că a trebuit să „întoarcă privirea” în faţa ororii din anumite fragmente.

Imaginile pe care le-am văzut sunt de o violenţă extremă„, a declarat David Guiraud, deputat al La France Insoumise (LFI, opoziţie radicală de stânga).

Nu cred că voi uita vreodată să respect toţi morţii”, a concluzionat el, în centrul unei controverse după declaraţii care păreau să relativizeze abuzurile Hamas în Israel.

Intevievat de AFP, senatorul Roger Karoutchi (LR), preşedintele grupului de prietenie cu Israelul din camera superioară, a declarat că şi el intenţionează să organizeze o proiecţie, fără o dată încă stabilită.

Mai multe proiecţii au avut deja loc în Israel, la ONU şi în aproximativ 30 de ţări, potrivit unui purtător de cuvânt al ambasadei israeliene din Paris.

Atacul Hamas a făcut aproximativ 1.200 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi pe 7 octombrie, conform ultimelor cifre oficiale israeliene.

IDF estimează de asemenea că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice în Fâşia Gaza în timpul atacului iniţial al Hamas.

În Fâşia Gaza, bombardamentele israeliene neîncetate au ucis peste 11.000 de persoane începând cu 7 octombrie, majoritatea civili, inclusiv peste 4.600 de copii, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea