Sunt mândru că reprezint românii care stau în Italia – a declarat, în exclusivitate pentru TVR, Cătălin Tecuceanu, atletul care deține cel mai bun timp al Italiei la 800 de metri, în sală. Tecuceanu din… Tecuci a doborât recordul italian vechi de peste 3 decenii și visează la o medalie olimpică. Tânărul, devenit faimos în Peninsulă, este și recordmanul României, tot la 800 de m, dar în aer liber.
Cătălin are 24 de ani și a venit în Italia când avea 9 ani, împreună cu familia.
Cătălin Tecuceanu, atlet: Tecuceanu, din Tecuci… da, da da. Sunt mândru că reprezint românii care stau în italia, așa mă simt. În România nu cred că mă cunosc foarte mulți, dar în Italia, românii care sunt aici mă opresc și îmi cer o poză, îmi spun că mă urmăresc mereu și sunt foarte mândru de asta.
Primii din familie care au început atletismul au fost sora și cei doi frați ai săi. Asta l-a atras pe Cătălin spre acest sport și a fost singurul care a continuat să facă performanță. Acum, se pregătește lângă Padova și reprezintă clubul Poliției de Stat, Fiamme Oro. La începutul acestui an, la Madrid, a încheiat proba de 800 de m indoor într-un 1 minut și 45 de secunde, reușind să doboare recordul Italiei, vechi de 31 de ani.
Cătălin Tecuceanu, atlet: Sunt foarte mândru că am reușit să fac acest record, după 31 de ani, pentru că era un record foarte tare și am reușit să îl fac după mult timp.
La o săptămână de la rezultat, a participat la Campionatele Mondiale de la Glasgow, unde s-a clasat pe locul 4. De curând a atins baremul de calificare la Jocurile Olimpice.
Cătălin Tecuceanu, atlet: Abia aștept să dea startul și să fiu acolo pe linie, pregătit.
Deși s-a pregătit mereu în Peninsulă, Cătălin a reprezentat România până acum 3 ani, când a obținut cetățenia italiană. Chiar înainte însă, a înregistrat un record și pentru țara noastră, pe care încă îl deține: cel mai bun timp la 800 de metri în aer liber. În România mai are bunicii și chiar dacă reprezintă Italia, nu și-a uitat originile.
Cătălin Tecuceanu, atlet: Rădăcinile mele sunt acolo. Oricum, acasă la mine, părinții mei încă mănâncă mâncarea românească. În toate competițiie au emoții, mă urmăresc în toate competițiile pe care le fac.
Cătălin spune că mereu a admirat-o pe Gabriela Szabo și este încrezător că tenacitatea îl va ajuta să își atingă țelul de a cuceri o medalie europeană, mondială sau olimpică.