
În blocul de trei etaje construit în anii 90 locuiau în jur de 20 de familii. Cei mai mulți locatari au reușit să fugă din clădire înainte de a se prăbuși, însă cel puțin trei persoane au rămas blocate. După miezul nopții, pompierii au reușit să ajungă la una dintre ele care era încă în viață, cu multiple traumatisme.
Dimineața, pompierii au descoperit și trupul unui copil, care nu a supraviețuit incidentului și o caută pe mama sa, de asemenea dispărută sub dărâmături. Peste 50 de persoane care locuiau în imobil au fost găzduite temporar de localnici până când autoritățile vor găsi o soluție pentru a le reloca.