Un biomaterial dezvoltat recent ar putea ajuta la tratarea artritei reumatoide conducând la creşterea unui nou cartilaj, conform constatărilor unui studiu efectuat pe animale, relatează marţi UPI.
Materialul bioactiv arată ca o substanţă cauciucată, dar este, de fapt, o combinaţie biologică complexă, concepută pentru a imita cartilajul natural din organism, au declarat cercetătorii.
Biomaterialul a regenerat cu succes cartilaje de înaltă calitate din articulaţiile genunchiului oilor în decurs de şase luni.
În cazul în care va avea succes şi la pacienţi umani, noul material ar putea fi utilizat pentru tratarea osteoartritei, care se manifestă atunci când oasele se freacă unele de altele după ce cartilajul care le separă se uzează, au precizat cercetătorii.
Astfel, acest biomaterial ar putea face ca operaţia de înlocuire totală a genunchiului, folosită în prezent pentru a trata osteoartrita severă, să devină de domeniul trecutului. În cazul intervenţiei chirurgicale, capetele oaselor sunt tăiate şi înlocuite cu titan, iar cartilajul cu plastic.
„Cartilajul reprezintă o componentă critică a articulaţiilor noastre”, a declarat Samuel Stupp, cercetător principal şi profesor de ştiinţa materialelor şi inginerie la Universitatea Northwestern din Statele Unite.
„Atunci când cartilajul se deteriorează sau nu mai funcţionează în timp, acest lucru poate avea un impact major asupra sănătăţii şi mobilităţii generale a oamenilor”, a precizat el.
„Problema este că, la adulţi, cartilajul nu deţine o capacitate inerentă de a se vindeca”, a adăugat Stupp într-un comunicat emis de universitate. „Noua noastră terapie poate induce repararea unui ţesut care nu se regenerează în mod natural. Credem că tratamentul nostru ar putea ajuta la rezolvarea unei nevoi clinice grave, nesatisfăcute”, a adăugat cercetătorul.
Noul biomaterial combină o proteină esenţială pentru creşterea şi întreţinerea cartilajului cu un acid hialuronic modificat, care este prezent în mod natural atât în cartilaj, cât şi în lichidul sinovial lubrifiant din articulaţii.
„Multe persoane sunt familiarizate cu acidul hialuronic, deoarece este un ingredient popular în produsele de îngrijire a pielii”, a spus Stupp. „De asemenea, el se găseşte în mod natural în multe ţesuturi din corpul uman, inclusiv în articulaţii şi creier. L-am ales pentru că seamănă cu polimerii naturali din cartilaj”, a explicat el.
Scopul a fost acela de a crea o schelă pe care celulele corpului să poată regenera ţesutul cartilajului, au indicat cercetătorii.
Ei au testat biomaterialul prin injectarea acestuia în articulaţia femuro-rotuliană a oilor, o articulaţie complexă de la membrele posterioare, similară genunchiului uman.
„Un studiu pe un model de oaie este mai predictiv asupra modului în care va funcţiona tratamentul la oameni”, a spus Stupp. „La alte animale mai mici, regenerarea cartilajului are loc mult mai uşor”, a adăugat el.
Noul cartilaj a crescut pentru a umple defectele cartilajului existent, iar noul ţesut a prezentat o calitate înaltă în mod constant.
Constatările au fost publicate luni în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences.