Economia germană a devenit mult mai dependentă de China în primul semestru din 2022, investiţiile directe şi deficitul său comercial atingând noi valori record, în pofida presiunilor politice asupra Berlinului să se distanţeze de Beijing, conform unui studiu consultat de Reuters.
În acelaşi timp, creşterea exporturilor Germaniei spre China s-a redus, potrivit studiului Institutului economic german (IW), care citează economiştii care indică o tendinţă spre majorarea producţiei pe plan local în China.
„Economia Germaniei este mult mai dependentă de China decât invers”, a apreciat Juergen Matthes, care a elaborat studiul. El a avertizat că această dependenţă reprezintă o problemă politică deoarece poziţia Beijingului în cazul Ucrainei şi poziţia sa militară faţă de Taiwan a plasat sub observaţie afacerile Germaniei cu China.
„Totuşi, în pofida acestor pericole şi probleme, interdependenţele economice cu China s-au îndreptat în direcţia greşită într-un ritm major, în primul semestru din 2022”, susţine economistul.
Conform studiului, investiţiile Germaniei în China s-au ridicat la aproximativ zece miliarde de euro în primele şase luni din 2022, depăşind cu mult precedentul nivel record, de 6,2 miliarde de euro.
Ponderea Chinei în importurile Germaniei a urcat la 12,4% în primul semestru din 2022, faţă de 3,4% în 2000, importurile Germaniei de bunuri chinezeşti în funcţie de valoare înregistrând un avans anual de 45,7%, arată datele IW.
Deficitul comercial al Germaniei pe relaţia cu China a ajuns la aproape 41 miliarde de euro la 30 iunie 2022, decalajul urmând să se adâncească.
IW a cerut Berlinului o schimbare a politicii faţă de China, reducerea subvenţiilor pentru firmele care fac afaceri cu a doua economie mondială, şi mutarea interesului spre alte pieţe emergente, în special din Asia.
Matthes a cerut companiilor din Germania să-şi reducă dependenţa de China, avertizând că orice sancţiuni occidentale contra Beijingului, de exemplu dacă invadează Taiwan, ar provoca în special falimentul firmelor expuse.