Atac armat într-un centru de recrutare militară din regiunea Irkuțk, Siberiadin / FOTO: Captură foto
Într-o înregistrare video apărută pe rețelele de socializare se vede cum un bărbat rus care a deschis focul și l-a împușcat pe comandantul militar într-un centru de recrutare din orașul Úst-Ilimsk din regiunea Irkutsk, după cum relatează jurnalistul Andrew Roth, corespondentul The Guardian în Moscova.
Comandantul militar era șeful comitetului local de recrutare. Potrivit agenției ruse de presă TASS, comisarul militar se află la terapie intesivă, dar adjunctul ministrului de Interne de la Kiev Anton Gheraşcenko a anunțat pe Twitter că acesta a decedat. El a precizat că atacatorul se numește Ruslan Zinin și are 25 de ani. Comandantul militar ucis se numește Alexandr Yeliseev.
Potrivit The Guardian, un tânăr rus l-a împușcat pe comandantul militar local din orașul siberian după ce i-a spus că va refuza să lupte în războiul din Ucraina.
Bărbatul, îmbrăcat în costum de camuflaj, a tras cel puțin trei focuri în oficial de la mică distanță, în timp ce alți potențiali recruți pentru invazia rusă fugeau din încăpere.
Mobilized man killed a drafting office commander in Ust-Ilimsk, Irkutsk region, Russia.
Alexandr Yeliseev, the commander, was shot four times almost point blank.
The murderer is Ruslan Zinin, born in 1997, „partially mobilized”. He decided jail is better than death in Ukraine. pic.twitter.com/s0IvHJZJBO
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) September 26, 2022
„Nimeni nu va pleca nicăieri”, ar fi spus atacatorul cu câteva momente înainte de a deschide focul, a declarat un martor pentru publicația Baikal People. Înainte de asta, comandantul îi adunase pe bărbați și le ținuse un discurs de încurajare privind plecarea la război.