Un urs uriaș care a rămas blocat într-un gard de sârmă ghimpată a fost salvat de localnicii dintr-o localitate nemțeană

Un urs a fost salvat de la moarte într-o localitate din judeţul Neamţ. Animalul se agăţase într-un gard de unde n-a mai putut scăpa. Sătenii, deşi trăiesc sub ameninţarea urşilor care le intră în gospodării inclusiv peste zi, au reuşit să îl elibereze. Sunt imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.

24 August 2021, 18:59 (actualizat 24 August 2021, 19:44) |

Au fost momente de panică dimineaţă în localitatea Bicaz Chei din Neamţ: se auzeau urletele unui urs prins la marginea pădurii.

Era un exemplar mare, de peste 300 de kilograme, care s-a prins în sârma ghimpată din gardul unei case.

S-a zbătut şi a creat un laţ în jurul gâtului, aşa că abia se mai putea mişca.

Ursul putea să moară chiar înainte de a fi tranchilizat şi eliberat. Dar doi localnici s-au apropiat şi au reuşit să-i taie sârma ghimpată din jurul gâtului.

Ursul, eliberat, a fugit în pădure.

Oamenii povestesc că acelaşi urs i-a vizitat şi săptămâna trecută, noaptea, când a speriat-o de moarte pe o adolescentă. Iar lui Vasile Ciorbea, unul dintre bărbaţii care l-au eliberat, același animal i-a omorât câţiva miei.

Sătenii reclamă de luni bune că sunt prea mulţi urşi în zonă şi le atacă gospodăriile. Primăria a cerut relocarea animalelor, dar până acum nu au fost luate alte măsuri.

Tot în Bicaz Chei, pompierii au fost chamaţi să prindă un şarpe care s-a ascuns într-o ladă cu legume, în magazinul sătesc.

Source

Distribuie știrea