Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă seara din cauza vântului puternic, de cod roșu. Și turbinele eoliene au început să se oprească. Echilibrarea sistemului energetic național este sub control cu sprijinul Hidroelectrica

Societatea Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de sâmbătă, din cauza condițiilor meteo. Deconectarea s-a produs în condiții de siguranță. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețelele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate, atrage atenția ministerul de resort, într-un comunicat transmis sâmbătă seara.

18 Noiembrie 2023, 21:59 (actualizat 18 Noiembrie 2023, 22:11) Știrile TVR |

Centrala nucleara de la Cernavoda

Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare. Condițiile meteorologice vor fi dificile din aceasta seară și până mâine în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României. Aici se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană, atrage atenția Ministerul Energiei.

Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale.

La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate.

CITEȘTE și Cod roșu de ploi abundente și de vânt în mai multe localități din județul Constanța. Intensificările puternice ale vântului vor depăși la rafală 100 km/h

SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de sâmbătă, ca urmare a condițiilor meteo. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță. Toate sistemele unității funcționează și răspund conform proiectului în astfel de situații.

Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.

Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât erau programați. Cu U1 CNE Cernavoda decuplată în acest moment, în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit, potrivit calculelor ministerului.

Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme, dă asigurări aceeași instituție.

„Suntem atenți la evoluții și ne coordonăm cu toate instituțiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuție și marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziție”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Source

Distribuie știrea