Uniunea Europeană fixează cote privind prezenţa femeilor în consiliile de administraţie ale companiilor

Uniunea Europeană va constrânge marile companii cotate la bursă să aibă 40% din posturile de administrator neexecutiv ocupate de femei, conform noilor reguli adoptate marţi de Parlamentul European, informează AFP.

22 Noiembrie 2022, 16:26 (actualizat 22 Noiembrie 2022, 16:40) Știrile TVR |

Uniunea Europeană fixează cote privind prezenţa femeilor în consiliile de administraţie ale companiilor

Directiva, cunoscută sub numele de “Femeile în consiliile de administraţie”, a fost adoptată marţi, la zece ani după ce a fost propusă. Ea urmăreşte să se introducă proceduri transparente de recrutare în companii, pentru a garanta că cel puţin 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator sunt ocupate de membri ai sexului subreprezentat până la sfârşitul lunii iunie 2026.

Potrivit noilor norme, procedurile de selecţie vor trebui să păstreze meritul drept criteriu esenţial şi vor trebui să fie transparente. Companiile listate la bursă vor trebui să transmită autorităţilor competente o dată pe an informaţii referitoare la reprezentarea femeilor şi a bărbaţilor în consiliile lor de administraţie. Dacă nu au îndeplinit obiectivele în domeniu, ele vor mai trebui să menţioneze măsurile pe care intenţionează să le ia în acest scop. Informaţiile respective trebuie publicate pe site-ul companiei şi trebuie să poată fi uşor de accesat.

În schimb, întreprinderile mici şi mijlocii cu mai puţin de 250 de angajaţi sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei.

Ţările Uniunii trebuie să introducă norme care prevăd sancţiuni eficiente, disuasive şi proporţionale, de exemplu amenzi, în cazul companiilor care nu au proceduri de numire deschise şi transparente. Un organ judiciar ar putea inclusiv să anuleze un consiliu de administraţie ales de companie prin încălcarea principiilor directivei, transmite Agerpres.

Adoptarea Directivei Femeile în consiliile de administraţie la zece ani de la propunerea sa reprezintă un important pas înainte pentru egalitatea de gen. În sfârşit, oferim femeilor o şansă echitabilă de a fi în poziţii corporative de top şi de a îmbunătăţi guvernanţa corporativă. Femeile sunt inovatoare, inteligente, puternice şi capabile de multe lucruri. Eliminăm unul dintre principalele obstacole cu care se confruntă femeile pentru a obţine poziţii de top: reţelele informale masculine“, a declarat eurodeputatul austriac Evelyn Regner.

Acum că acordul a fost aprobat oficial de Parlament şi de Consiliu, directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre trebuie să pună în aplicare normele în termen de doi ani.

În 2021, doar 30,6% dintre membrii consiliilor de administraţie ale celor mai mari societăţi cotate la bursă din UE erau femei, cu diferenţe semnificative între ţările Uniunii (de la 45,3% în Franţa la 8,5% în Cipru). Chiar dacă reprezentarea a crescut în consiliile de administraţie, sub una din zece dintre cele mai mari companii cotate la bursă din ţările Uniunii au o femeie pe postul de preşedinte sau de director general în 2022.

Source