Uniunea Europeană pregătește noi sancţiuni împotriva Rusiei

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, citat de EFE.

22 Septembrie 2022, 06:26 (actualizat 22 Septembrie 2022, 06:29) Știrile TVR |

Josep Borrell

Acest nou pachet de sancţiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, şi va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Josep Borrell.

Miniştrii de Externe, reuniţi de urgenţă la New York, au promis, de asemenea, că vor continua să furnizeze arme Kievului atât timp cât va fi nevoie, potrivit unei declaraţii adoptate prin consens.

Întâlnirea a fost convocată miercuri în paralel cu Adunarea Generală a ONU, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decretat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti şi a ameninţat că îşi va folosi întregul arsenal, inclusiv pe cel nuclear.

Este clar că Putin încearcă să distrugă Ucraina, el încearcă să distrugă întreaga ţară prin diferite mijloace„, a spus Josep Borrell într-o conferinţă de presă la sfârşitul reuniunii.

Şeful diplomaţiei europene a apreciat că ultimele mişcări ale Moscovei urmăresc să submineze sprijinul pe care Ucraina îl primeşte de la aliaţii săi şi să ameninţe pacea şi securitatea internaţională „la un nivel fără precedent”.

„Dar acest lucru nu va rupe unitatea noastră în sprijinirea Ucrainei sau sprijinul nostru larg pentru capacitatea Ucrainei de a-şi apăra integritatea teritorială şi suveranitatea atât timp cât este nevoie„, a insistat el.

În ceea ce priveşte noile sancţiuni, Josep Borrell a explicat că s-a ajuns la un acord politic, dat fiind caracterul informal al întâlnirii, şi că vor fi necesare decizii oficiale pentru precizarea şi eficientizarea acestora.

În declaraţia adoptată miercuri seară, miniştrii de Externe europeni au condamnat şi planurile de organizare a unor referendumuri privind anexarea la Rusia a zonelor ocupate ale Ucrainei şi au precizat că nu le vor recunoaşte niciodată rezultatele.

UE rămâne fermă în sprijinul său pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi cere Rusiei să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate trupele şi echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei, în graniţele sale recunoscute la nivel internaţional„, încheie documentul, citat de Agerpres.

Source

Distribuie știrea