UNRWA, despre dezastrul din Gaza: Zilnic, în medie, 10 copii îşi pierd un picior sau pe amândouă, în urma amputării

În Fâşia Gaza, zilnic, zece copii, în medie, îşi pierd un picior sau ambele prin amputare, a afirmat şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, transmite AFP.

‘În mare, avem zilnic, în medie, 10 copii care îşi pierd un picior sau pe amândouă’, a declarat şeful UNRWA într-o conferinţă de presă marţi la Geneva, precizând că această cifră nu se referă şi la copiii care îşi pierd un braţ sau o mână.

Lazzarini a menţionat că se bazează pe cifrele UNICEF.

‘Zece pe zi, aceasta înseamnă în jur de 2.000 de copii după peste 260 de zile din acest război brutal’, a calculat el.

‘Ştim, de asemenea, că, în majoritatea timpului, amputările se petrec în condiţii oribile şi uneori fără niciun fel de anestezie, iar acest lucru li se aplică şi copiilor’, a subliniat el.

Fâşia Gaza este supusă bombardamentelor neîntrerupte şi operaţiunilor terestre ale armatei israeliene ca represalii la atacul Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie 2023.

Lazzarini a evocat de asemenea un raport publicat luni de ONG-ul Save the Children, care estimează că, de la începutul războiului actual, ‘până la 21.000 de copii sunt daţi dispăruţi’ în Fâşia Gaza, pentru că sunt îngropaţi sub dărâmături, prizonieri, înhumaţi în gropi anonime sau au pierdut legătura cu familia şi apropiaţii.

Chiar dacă cifrele sunt greu de colectat şi verificat, cel puţin 17.000 de copii sunt neînsoţiţi şi în jur de 4.000 sunt probabil daţi dispăruţi sub dărâmături, a indicat organizaţia.

Potrivit lui Lazzarini, UNRWA mai dispune de fondurile necesare pentru operaţiunile sale ‘până la sfârşitul lunii august’, iar până la finalul anului mai sunt necesare 140 milioane de dolari.

UNRWA, care joacă un rol crucial în ajutorarea populaţiei din Gaza, şi-a văzut tăiată o parte importantă din finanţări după ce Israelul a acuzat în jur de 12 din cei 13.000 de angajaţi ai agenţiei în enclavă că ar fi participat la atacul Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie.

SUA şi Marea Britanie sunt singurele care nu au reluat plăţile.

UNRWA a făcut apel şi la donaţii private, prin care s-au strâns până acum în jur de 125 milioane de dolari, o sumă ‘excepţională pentru agenţie’, a punctat Lazzarini.

O anchetă internă a ONU cu privire la angajaţii UNRWA este în desfăşurare cu privire la 14 cazuri. Preluare Agerpres

Distribuie știrea