Unul dintre trupurile neînsufleţite găsite într-un tunel din Fâşia Gaza este al unui israelian cu cetăţenie americană. Trei poliţişti israelieni, ucişi în Hebron

Armata israeliană a anunţat că a recuperat cadavrele a şase ostatici, din Fâşia Gaza. Aceştia erau în interiorul unui tunel. Şi, potrivit autorităţilor israeliene, au fost ucişi de teroriştii palestinieni cu puţin timp înainte ca militarii să ajungă la ei. Printre cei găsiţi fără viaţă este un israelian cu cetăţenie americană, în vârstă de 23 de ani. De asemenea, trei poliţişti israelieni au fost ucişi în Cisiordania.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunţat numele celor şase ostatici descoperiţi fără viaţă într-un tunel al Hamas din Fâşia Gaza. Cinci dintre ei fuseseră răpiţi de către teroriştii Hamas de la festivalul de muzică desfăşurat pe 7 octombrie anul trecut, într-un kibutz de lângă Fâşia Gaza. Al şaselea ostatic, o femeie de 40 de ani, a fost capturată dintr-un kibutz.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: În această dimineaţă sunt cu inima îndurerată familiile lui Ori Danino, Alex Lobanov, Almog Sarusi, Hersh Goldberg-Polin, Carmel Gat şi Eden Yerushalmi, fie ca amintirea lor să fie binecuvântată. În urmă cu câteva ore, am informat familiile că trupurile celor dragi au fost localizate de către forţele militare într-un tunel din Rafah.

Potrivit estimărilor preliminarii de care am dispus, ei au fost ucişi cu brutalitate de către teroriştii Hamas, cu puţin timp înainte să ajungem la ei.

În acest timp, trei poliţişti israelieni au fost ucişi în Hebron, în Cisiordania, într-o ambuscadă a teroriştilor palestinieni.

Pe fondul recentelor evenimente, premierul israelian a subliniat că din moment ce Hamas şi acoliţii săi comit astfel de crime, este clar că nu se doreşte un acord de pace.

Şi preşedintele Joe Biden a fost informat cu privire la descoperirea cadavrelor ostaticilor israelieni.

Joe Biden: Familiile au fost informate şi este momentul să le sprijinim. Şi ar trebui să încetăm acest război. Cred că suntem pe cale să avem un acord (de pace). Este momentul să îi punem capăt. E momentul să încheiem (războiul).

Luna trecută, părinţii ostaticului Hersh Goldberg Polin au susţinut o pledoarie emoţionantă pentru eliberarea captivilor, în faţa delegaţilor prezenţi la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, la Chicago.

Rachel Goldberg, mama lui Hersh Goldberg Polin: Cred că realizăm cu toţii că acum este o situaţie în care totul se rezumă la două partide şi doi oameni care deţin puterea în aceste partide, adică premierul (Benjamin) Netanyahu şI (liderul Hamas) Yahya Sinwar. Iar aceşti oameni puternici decid care este următorul pas, iar noi suntem nişte pioni într-un joc la care nu ne-am înscris. Toţi ostaticii sunt pioni, toate familiile şi toţi oamenii din regiune care suferă.

Teroriştii Hamas au atacat Israelul pe 7 octombrie anul trecut şi au ucis peste 1.200 de oameni. De asemenea, teroriştii au luat 250 de ostatici. În prezent, în captivitatea Hamas ar mai fi aproximativ 90 de ostatici israelieni.

Distribuie știrea