Urșii vin tot mai des în lanurile de porumb din Harghita

Problemele locuitorilor din Harghita cu urșii par să nu se mai sfârşească. În afară de întâlnirile devenite o obişnuinţă şi de atacurile la stânile de oi, oamenii spun că rămân şi fără porumbul pentru animale. Sute de hectare sunt distruse de urși.

18 Octombrie 2022, 13:13 (actualizat 18 Octombrie 2022, 14:13) Știrile TVR |

Scena din imagini a fost filmată într-unul din lanurile de porumb din Subcetate, în județul Harghita. Pare o scenă neobișnuită, însă localnicii spun că se întâmplă zilnic. De cum ajunge porumbul la maturitate, animalele vin în continuu să se hrănească.

Oamenii spun că nu pot face mare lucru împotriva sălbăticiunilor. Așa că o soluție pentru a nu rămâne peste iarnă fără furaje este să crească suprafețele cultivate.

Aproape 20 la sută din suprafață totală cultivată în Harghita cu porumb pentru animale a fost distrusă de urși.

Chiar și cu gard electric, problema este rezolvată doar parțial. Animalele reușesc de multe ori să treacă și de această barieră, iar odată instalate în lan, nu mai ies. Oamenii spun că pagubele nu pot fi evaluate corect, pentru că multe distrugeri au loc în mijlocul lanului și sunt descoperite abia la recoltare.

Source

Distribuie știrea