Val de reacții după ce Musk a avertizat pe Twitter că Japonia „va înceta să existe” dacă nu crește rata natalității

O postare a lui Elon Musk pe Twitter în care faimosul antreprenor avertizează că Japonia „va înceta să mai existe” dacă nu creşte rata natalităţii a stârnit luni un val de reacţii sarcastice şi furioase, consemnează Reuters. Mare parte din resentimente au vizat însă guvernul nipon, căruia i se reproşează că nu s-a implicat în remedierea acestei probleme.

09 Mai 2022, 10:02 (actualizat 09 Mai 2022, 10:12) Știrile TVR |

Japonia, populatie

Cu riscul de a spune ceva evident, dacă nu intervine o schimbare care să facă să crească rata natalităţii astfel încât să depăşească rata mortalităţii, Japonia va înceta într-un final să existe. Ceea ce ar fi o foarte mare pierdere pentru omenire„, a scris Musk în weekend pe reţeaua socială.

Remarca sa i-a iritat pe japonezi şi pe observatorii Japoniei, a cărei populaţie a intrat în declin după vârful de aproape 128 de milioane de locuitori înregistrat în 2008, ajungând în prezent la circa 125 de milioane, pe fondul ratei scăzute a natalităţii, în pofida avertismentelor guvernamentale şi unor tentative sporadice de a remedia acest aspect.

Japonia rămâne însă a treia cea mai mare economie mondială, găzduind lideri ai industriei din domenii ca producţia de maşini sau jocurile video şi este o verigă-cheie în industria semiconductorilor.

„Ce sens a avut un astfel de mesaj?” – a reacţionat Tobias Harris, cercetător la Centrul pentru progresul american. „Preocupările legate de viitorul demografic al Japoniei nu constau în aceea că ‘ Japonia va înceta să mai existe ‘, ci mai curând în profundele schimbări sociale produse de declinul demografic”, a apreciat acesta.

Alţii au notat că nu doar Japonia este afectată de scăderea ratei natalităţii, ci şi multe alte state, inclusiv Germania, unde Tesla – marca nr. 1 a lui Musk – tocmai a deschis o nouă fabrică, iar Japonia este doar primul stat care resimte acest fenomen.

Pe de altă parte, mulţi comentatori niponi au subliniat că situaţia nu este deloc surprinzătoare şi şi-au acuzat propriul guvern că nu face suficient pentru a combate această tendinţă, de exemplu să deschidă mai multe grădiniţe şi să ia măsuri pentru a facilita revenirea la lucru a mamelor.

„Se tot spune că scade rata natalităţii, dar în condiţiile în care guvernul nu ia măsuri ferme de răspuns, noi ce mai putem să spunem? Tot ce spun şi fac (responsabilii guvernamentali – n.r.) e contradictoriu”, a scris pe Twitter un utilizator cu numele SROFF.

„Într-un asemenea climat, cine mai spune: ok, hai să facem un copil? Mă tem că Japonia este într-o situaţie disperată”.

Sursa Agerpres

Source

Distribuie știrea