Şoc şi revoltă în întreaga lume după ce un avion al unei companii europene a fost forţat să aterizeze de urgenţă la Minsk, în Belarus, pentru ca regimul Lukaşenko să aresteze un jurnalist incomod aflat la bord. Uniunea Europeană şi Statele Unite cer anchetă internaţională şi discută deja despre posibile sancţiuni. Ambasadorul statului Belarus în România a fost convocat astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru explicaţii. Pasagerii aflaţi în avion cu jurnalistul din Belarus au trăit clipe de coşmar după ce căpitanul a anunţat că vor ateriza forţat la Minsk din motive tehnice. Imediat ce a ajuns la sol, aparatul de zbor al companiei Ryanair a fost înconjurat de forţe speciale. Cei aflaţi la bord au crezut iniţial că e vorba despre o ameninţare cu bombă.
Deturnarea aeronavei de către regimul de la Minsk pentru arestarea jurnalistului incomod a scandalizat liderii europeni.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a cerut sancțiuni pentru comportamentul abuziv al autorităților din Belarus, în timp ce comisarul european pentru Transporturi vorbește despre multiple încălcări ale legislației internaționale în domeniul aviației.
Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi: Folosirea nejustificată a unui avion militar pentru a obliga o aeronavă să-şi schimbe ruta de zbor e o violare a convenţiei de la Chicago, care guvernează aviaţia civilă internaţională. Dreptul de a zbura liber peste un anumit spațiu aerian al avioanelor civile e un principiu inviolabil al aviaţiei internaţionale civile.
Liderii europeni discută subiectul în cadrul unei întâlniri speciale pe care președintele Charles Michel a convocat-o la Bruxelles.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European: Ceea ce s-a întâmplat ieri este un scandal internaţional, lucrăm la un set de sancţiuni care va fi pe masa Consiliului European. Vieţile civililor, mai ales civili europeni, au fost puse în pericol. Este o ameninţare la adresa securităţii internaţionale, pentru aviaţia civilă, de aceea suntem convinşi că o reacţie fermă trebuie să intervină după evenimentul de ieri.
De la Moscova, situația este evaluată în mod diferit.
România a catalogat drept foarte grav acest incident și susține că este necesară începerea de urgență a unei anchete internaționale independente.
Ambasadorul statului Belarus la București a fost convocat la MAE pentru explicații.
Eu sunt persoana din cauza căreia ei fac asta. Jurnalistul Roman Protasevici a intuit despre ce este vorba
Amenințarea cu bombă a fost motivul invocat de autoritățile de la Minsk când au deturnat avionul. Imediat după aterizare a apărut și informația că a fost o alertă falsă.
Dar Roman Protasevici a știut din prima clipă că toată operațiunea a fost organizată ca să fie arestat. Obosiți, pasagerii au povestit cum au văzut că avionul își schimbă direcția de zbor fără că nimeni să le dea o explicație preț de câteva minute bune.
Martor: După cam 2 minute şi jumătate căpitanul ne-a spus că vom ateriza la Minsk, fără altă explicaţie.
Un singur pasager s-a ridicat imediat după ce a auzit acest anunț. Și-a scos laptopul din bagajul de mână și i l-a dat prietenei sale. Era jurnalistul disident belarus Roman Protasevici.
Martor: Era foarte calm. Noi am văzut întâmplător ce se întâmplă. N-a fost nimic zgomotos. Era foarte calm şi nu a protestat.
Martor: Stătea lângă mine şi am văzut când i-au luat paşaportul şi-a scos masca şi a spus: eu sunt persoana din cauza căreia ei fac asta.
A durat 7 ore totul, după care ceilalți pasageri au fost îmbarcați.
Prietena jurnalistului nu a ajuns la Vilnius, iar președintele lituanian crede că a fost și ea arestată.
La scurt timp după ce aeronava a ajuns la sol în Lituania, președintele companiei Ryanair a declarat că deturnarea a fost un act de piraterie organizat de Belarus.
Articole pe aceeaşi temă