Vânătorul de mine cumpărat din Marea Britanie de Forțele Navale Române a efectuat prima misiune în Marea Neagră

Vânătorul de mine intrat recent în dotarea Forțelor Navale Române s-a întors din prima misiune pe mare. Nava a patrulat în apele teritoriale și în zona economică exclusivă. Forțele Navale Române au cumpărat din Marea Britanie două vânătoare de mine, pentru care au plătit în jur de 150 de milioane de euro. Primul a ajuns luna trecută în portul Constanța.

Vânătorul de mine a avut misiuni în apele teritoriale și în zona economică exclusivă a României, o zonă cu o suprafață de aproximativ 30.000 de km pătrați.

A fost însoțit de o navă hidrografică, un remorcher, o navă purtătoare de rachete și de un elicopter IAR 330 Puma.

Contraamiral (r.) Constantin Ciorobea, fost locţiitor al şefului Forţelor Navale Române: „Au realizat (…) un fel de simulare a unei activități complexe pe mare, adică partea de remorcare și de aducere în port. Partea de schimb de informații între elicopter, nava care duce lupta împotriva minelor, pentru a ajunge la locul unde probabil va fi identificată o mină.”

La misiunea din Marea Neagră a participat și echipajul celui de-al doilea vânător de mine, care urmează să intre în dotarea Forțelor Navale.

Potrivit specialiștilor, navele cumpărate din Marea Britanie sunt dotate cu aparatură modernă, care ușurează detectarea și distrugerea minelor.

„Avem aceste sisteme de drone, sistemele SeaFox pentru descoperirea, identificarea minelor, dar și partea aceasta de distrugere a minelor cu mijloace autonome”, a explicat contraamiralul (r.) Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șefului Forțelor Navale.

Lt. cdor. (r) Denis Giubernea: „Încercăm să nu mai folosim resursa umană pe care în acest moment o folosim și aici mă refer la scafandrii EOD, căutăm în acest moment să riscăm cât mai puțin viața omului.”

De la începutul conflictului din Ucraina, în Marea Neagră au fost descoperite peste 90 de mine. Cinci dintre ele au fost neutralizate de scafandrii militari români.

Distribuie știrea