• Mon. Jan 17th, 2022

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Varianta Omicron a coronavirusului se răspândește comunitar. Se transmite de 5 ori mai repede față de celelalte tulpini

Jan 7, 2022

Varianta Omicron se transmite mult mai repede decât toate celelalte tulpini ale coronavirusului. Ne putem infecta, de exemplu, după o simplă discuție față în față cu o persoană bolnavă, fără să păstrăm distanța, sau după o călătorie cu un autobuz aglomerat.

Persoana infectată poate transmite virusul chiar și înainte de a avea primele simptome. Acestea apar, de regulă, după cel mult 3 zile de la contactul cu un bolnav.

În mai mult de jumătate din localitățile din țară sunt înregistrate deja îmbolnăviri cu coronavirus, iar din cele 183 de cazuri cu Omicron la nivel național, 30% au fost confirmate la persoane care s-au întors de curând în țară.

Peste 20% din cei infectați însă nu fost de curând plecați din țară și nu sunt contacți ai unui caz pozitiv.

Trebuie să fim atenți și la cum purtăm masca de protecție, spun medicii.

În România sunt obligatorii măștile medicale și cele de tip FFP2. Cei care nu le vor purta vor putea fi amendați cu 2.500 de lei.

În Italia, spre exemplu, sunt deja obligatorii în toate aeroporturile măștile de tip FFP 2. La fel și în aerogara din Munchen.

Cererea pentru măști de protecție a explodat în ultimele zile.

Medicii Institutului de Sănătate Publică estimează că, la finalul acestei săptămâni, 58% din totalul secvențierilor vor fi cu varianta Omicron.

Source