Patriarhia Română are un nou purtător de cuvânt, după ce Vasile Bănescu s-a retras din funcţie. Criticat de unii, apreciat de alții, Bănescu este considerat de majoritatea teologilor ca fiind primul laic care a adus o nuanță de transparență în comunicarea crizelor prin care a trecut Biserica în ultimii ani.
Printre acestea se numără criza de după Colectiv, pandemia, nenumăratele derapaje ale Arhiepiscopului Teodosie de la Tomis, sau cazurile de corupție din BOR. Noul purtător de cuvânt al Patriarhiei este preotul Adrian Agachi.
Vestea că nu mai ocupă funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei a fost dată chiar de Vasile Bănescu. Acesta a anunțat că, pe viitor, își va desfășură activitatea în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
„Am convingerea că activitatea Biroului de Presă̆ al Patriarhiei va continua pe aceeași cale a comunicării prompte și adecvate la realitatea bisericească și socială. Singura care conduce spre binele comun al Bisericii și societății dezirabil unite prin necesar dialog și atenție morală reciprocă„, a transmis acesta.
Numirea lui Bănescu în funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a avut loc chiar în timpul crizei prin care trecea Biserica Ortodoxă Română după tragedia de la Colectiv. Atunci a fost aspru criticată, pe fondul neimplicării imediate a acesteia în pomenirea victimelor sau a încurajării rudelor și prietenilor celor decedați.
Pe lângă acest val de nepopulariate, Bănescu a fost singura voce din sânul Patriarhiei care a avut curajul să condamne abuzurile sexuale ale Episcopului Corneliu Onilă, de la Huși, împotriva unor elevi seminariști.
Răzvan Bucuroiu, jurnalist: Pe lângă faptul că a fost ca un paratrăznet care a lovit lumea românească, dar și Biserica Ortodoxă, a mai avut calitatea de a ne arăta că poate exista libertate, libertate personală, libertatea de conștiință, în cadrul unui sistem eclezial pe care mulți îl considerau și îl consideră, încă, osificat.
Pandemia, războiul din Ucraina, cazurile de corupție, dar și taxarea nenumăratelor derapaje ale Arhiepiscopului Teodosie de la Tomis au fost alte câteva elemente cărora Bănescu a fost nevoit să le țină piept și să arate că Biserica are o comunicare transparentă.
Unele voci susțin însă că tocmai această vehemență i-ar fi șubrezit poziția.
Radu Preda, teolog: Ar trebui să plecăm de la contrazicerea acestei interpretări, că ar fi plecat la presiunea cuiva. A fost dorința liberă a lui Vasile Bănescu, care sigur că după o perioadă de tracasări, de consum personal, a considerat că e momentul ca pentru sănătatea și pentru confortul lui să facă o pauză. Plecarea lui Vasile Bănescu nu reprezintă nici victoria filorușilor, nici a putiniștilor, nici a nu știu cărui curent din interiorul Bisericii, sau din societatea mai largă.
Noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române este Adrian Agachi, un preot de 38 de ani, slujitor al parohiei Dudu din localitatea Chiajna.