Venituri uriașe în Justiție! Unele salarii depășesc 20.000 de euro pe lună

Mai mulți șefi din Justiție au declarat, anul trecut, venituri din salarii și restanțe salariale de peste un milion de lei. Ceea ce înseamnă că au câştigat, lunar, între 17.000 şi 22.000 de euro. Iar un judecător de la Curtea Constituţională şi-a cumpărat chiar un apartament în Marbella, Spania. Declaraţiile de avere ale magistraţilor sunt disponibile pe portalul Agenţiei de Integritate dar şi pe site-ul CSM.

Un prim exemplu este cel al șefei Înaltei Curți, judecătoarea Corina Corbu. Ea a declarat pentru anul trecut venituri de peste 1,1 milioane de lei din salarii, restanțe salariale și despăgubiri. Înseamnă un venit de peste 18.000 de euro pe lună.

Şi şefa CSM, judecătoarea Denișa Stănișor, a avut venituri de peste 1 milion de lei. Adică, un venit de aproape 17.000 de euro pe lună. Ea a mai declarat chirii de peste 300.000 de lei. Deține un spațiu comercial de 400 de m2 în București.

O adjunctă de la Înalta Curte, judecătoarea Carmen Popoiag, a declarat venituri de 12.500 de euro pe lună. Împreună cu soțul ei, fost judecător, angajat la CSM, ea are o casă în Târgoviște, o casă de vacanță în Dâmbovița și o altă în Kamariotisa, Grecia. A mai declarat 5 autotursime, şalupe şi bărci.

Un secretar de stat din Ministerul Justiției, fost președinte al Tribunalului Călărași, George Cătălin Șerban are 10 milioane de lei, adică 2 milioane de euro, în conturi, fonduri de pensii și investiții, titluri de stat și obligațiuni. Soția lui este notar și a declarat anul trecut venituri de 1,6 milioane de lei.

Un judecător CCR şi fost magistrat, Gheorghe Stan, şi-a cumpărat, împreună cu soţia, un apartament de 138 de mp. în Marbella, Spania. El a declarat un venit anual de 900.000 de lei, adică aproape 15.000 de euro pe lună.

Analiștii au păreri împărțite. Unii cred că magistrații câștigă mult prea mult în comparație cu restul societății.

În urmă cu o lună, Guvernul a alocat din fondul de rezervă aproape 120 de milioane de euro pentru restanțele salariale ale magistraților. În decembrie anul trecut, Executivul a mai dat alte 200 de milioane de euro pentru același lucru, însă ministrul Justiției solicitase suma uriașă de 700 de milioane de euro.

Distribuie știrea