Viață românilor e tot mai scumpă. Rata anuală a inflației a urcat la 5,3 %

Este cel mai ridicat nivel al inflației din ultimul an. Cu doar 4 lei în plus câștigați în luna iulie, salariul mediu net a pierdut competiția cu prețurile de la raft. Economiștii speră ca în perioada următoarea scumpirile să piardă din elan, deși cred că e puțin probabil.

10 Septembrie 2021, 20:04 (actualizat 10 Septembrie 2021, 20:05) |

Cel mai mult s-a scumpit energia electrică. În august, creșterea era cu aproape 25 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar litrul de carburant costă mai mult cu peste 14 %. Și ambele s-au reflectat rapid în coșul cu alimente.

Față de anul trecut, uleiul costă cu peste 20 la sută mai mult. S-au scumpit și brânza și pâinea.

În luna iulie, angajații au primit în plus un singur leu la salariul mediu brut pe economie, față de luna precedentă, în timp ce câștigul mediu net a crescut cu 4 lei până la 3545 de lei.

Banca Centrală estimează că, la finalul anului, inflația va ajunge la 5, 6 la sută, dublu față de cât și-ar fi dorit experții. În paralel cu aceste scumpiri, leul s-a devalorizat în raport cu euro și se apropie de 4 lei și 95 de bani.

Source

Distribuie știrea