Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie demisionează din funcție după ce a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Cezar Stancu a fost suspendat din PSD

Tentativă de mituire a unui polițist

Costin Stancu, la data faptei vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că a dat mită unui poliţist rutier pentru a nu-l amenda.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cezar-Costin Stancu, la data faptei vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu rang de subsecretar de stat, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data 1 septembrie, în contextul efectuării unui control privind respectarea normelor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, Cezar-Costin Stancu a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie, ocazie cu care i-ar fi promis agentului constatator că-l va „cinsti” pentru ca acesta să nu-i aplice o amendă contravenţională pentru nerespectarea obligaţiei de a avea asupra sa cartea de identitate şi permisul de conducere.

Promisiunea s-ar fi materializat la scurt timp, inculpatul Cezar-Costin Stancu remiţându-i poliţistului suma de 200 lei, disimulată în interiorul unei poliţe de asigurare auto„, arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea