Victor Pițurcă a fost reținut de DNA într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a fost reţinut astăzi de DNA într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, conform unor surse judiciare.

30 Ianuarie 2023, 13:57 (actualizat 30 Ianuarie 2023, 14:20) Știrile TVR |

Victor Pițurcă

Potrivit aceloraşi surse, în dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu.

Anul trecut, procurorii anticorupţie au deschis un dosar penal privind achiziția de măști sanitare pentru MApN, în timpul pandemiei de coronavirus.  Ministerul ar fi căutat în 2020 o sursă de finanțare pentru achiziția și trasportul măștilor sanitare din China în România. Rolul lui Pițurcă ar fi fost de a finanța operațiunea printr-o firmă administrată de fiul său, Alexandru Pițurcă.

Piţurcă şi-ar fi folosit influenţa pentru a-i facilita fiului său accesul la contracte mai bine plătite, cum ar fi cel încheiat cu Ministerul Apărării, de 11 milioane de lei.

Source

Distribuie știrea