Naţionala de rugby a României a învins, într-o partidă-test care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe SeatGeak Stadium din Chicago, cu scorul de 22-20 (10-10), reprezentativa SUA, în primul meci din Summer Tour, informează FRR.
„Stejarii” au cucerit după şase ani şi Cupa Pershing, trofeul pus în joc de Federaţia Română de Rugby începând cu 2014, în amintirea partidei disputate la Olimpiada Militară, „Jocurile InterAliate”, organizată în 1919 de comandantul şef al Forţei Expediţionare Americane, Generalul John Joseph Pershing, pentru a marca sfârşitul Primului Război Mondial.
Echipa SUA a început în forţă meciul şi după câteva minute de presiune a reuşit să deschidă scorul după o tuşă la cinci metri de terenul de ţintă, Jamason Fa’anana-Schultz culcând balonul în eseu, încercare transformată de AJ MacGinty, 7-0, în minutul 7.
Stejarii au replicat repede şi Tevita Manumua a izbutit o cursă frumoasă prin apărarea adversă, evitând mai multe placaje şi a culcat balonul la centru, iar Alin Conache a transformat pentru a restabili egalitatea, 7-7.
Mai prezenţi în joc, americanii şi-au mai trecut în cont o oportunitate de a marca, însă nu au reuşit să treacă de apărarea foarte bună făcută de români, apărarea fiind în acest meci unul din punctele forte ale echipei. Mai mult, jocul s-a mutat în 22-ul gazdelor şi după minute bune de presiune, România a trecut la conducere pentru prima dată în această partidă, Alin Conache transformând o lovitură de pedeapsă, 10-7, minutul 18.
Revenind în ofensivă, americanii au mutat jocul în 22-ul nostru şi presiunea pe care au făcut-o i-a determinat pe „Stejari” să greşească, arbitrul neozeelandez Angus Mabey dictând o penalitate, transformată de AJ MacGinty, 10-10. În minutul 30, Thomas Tu’avao a fost eliminat temporar pentru un placaj fără balon, însă tricolorii nu s-au putut apropia de terenul de 22. La o ultimă lovitură de pedeapsă din primul mitan, Conache a trimis, de la distanţă mare, aproape de centrul terenului, pe lângă buturi. 10-10, la pauză.
Partea secundă a început cu noi puncte puse de România dintr-o penalitate, Alin Conache readucând echipa în avantaj, 13-10. Un avantaj care a durat doar un minut pentru că AJ MacGinty a concretizat o acţiune frumoasă a pachetului de înaintare care a câştigat metru cu metru până aproape de terenul de ţintă, balonul a ajuns la Tavite Lopeti, care i-a pasat lui MacGinty, acesta marcând eseu. Tot el şi-a transformat încercarea, 17-13. Stejarii au avut apoi minute bune de joc însă fără a concretiza pe tabelă, cel mai aproape de eseu fiind Simionescu care şi-a trimis un balon de urmărire, însă prea lung, mingea ieşind afară, înainte de a o prinde. A urmat un duel al transformerilor, din lovituri de pedeapsă, cu Conache reducând ecartul, 17-16, apoi cu AJ MacGinty care a transformat pentru 20-16, apoi iaraşi Conache care a micşorat diferenţa la doar un punct, 20-19.
Românii au crescut din nou presiunea pe final de partidă, iar în minutul 70 au preluat conducerea prin lovitura de pedeapsă transformată de Daniel Plai.
Ultimele cinci minute ale întâlnirii, România le-a jucat în 14 după eliminarea temporară a lui Vlad Neculau pentru un placaj periculos. Eliminarea a venit şi cu o lovitură de pedeapsă pe care AJ MacGinty a trimis-o pe lângă buturi, scorul fiind în continuare 22-20. Gazdele au terminat meciul în atac, România l-a pierdut şi pe Alexandru Savin, eliminat temporar, rămânând astfel în 13 jucători. AJ MacGinty a avut o şansă de a restabili egalitatea, însă balonul trimis din lovitura de pedeapsă nu a prins spaţiul buturilor.
România câştigă astfel în faţa SUA după şase ani, după ce ultimele două întâniri, ambele la Bucureşti au fost adjudecate de americani,
În cel de-al doilea meci al Summer Tour, România va întâlni Canada, la Ottawa, pe 12 iulie.
Echipa României a fost:
1. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 2. Ştefan Buruiană (Castres Olympique), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Yanis Horvat (SC Albi), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 7. Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), 8. Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa, 11. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Marius Simionescu C (SCM USV Timişoara), 15. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare)
Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 17.Alexandru Savin (CS Rapid), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Marius Iftimiciuc (Carcassonne), 20. Kamil Sobota (CS Dinamo), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 22. Fonovai Tangimana (CS Rapid), 23. Daniel Plai (SCM USV Timişoara)
Antrenor principal: David Gerard
Echipa SUA:
1. Jake Turnbull (Anthem RC), 2. Dylan Fawsitt (Chicago Hounds), 3. Paul Mullen (Utah Warriors), 4. Renger van Eerten (Brive), 5. Greg Peterson C (San Diego Legion), 6. Sam Golla (Dallas Jackals), 7. Jamason Fa’anana-Schultz (Old Glory DC), 8. Thomas Tu’avao (Utah Warriors), 9. JP Smith (Seattle Seawolves), 10. AJ MacGinty (Bristol Bears), 11. Nate Augspurger (Chicago Hounds), 12.Tommaso Boni (Old Glory DC), 13. Tavite Lopeti (Seattle Seawolves), 14. Christian Dyer (Houston SaberCats), 15. Mitch Wilson (New England Free Jacks)
Rezerve: 16. Mike Sosene-Feagai (Agen), 17. Nate Sylvia (San Diego Legion), 18. Kaleb Geiger (New England Free Jacks), 19. Viliami Helu (San Diego Legion), 20. Ben Bonasso (Miami Sharks), 21. Paddy Ryan (San Diego Legion), 22. Luke Carty (Chicago Hounds), 23. Bryce Campbell (Chicago Hounds)
Antrenor principal: Scott Lawrence.
Sursa: Agerpres