Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la mansarda sediului Arhiepiscopiei Tomisului din municipiul Constanţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” Constanța au intervenit în jurul orei 22:00 la un incendiu izbucnit în zona Peninsulară, la Palatul Arhiepiscopal, la mansarda clădirii. La aceeași oră, arhiepiscopul Tomisului avea de oficiat o slujbă la Catedrala Arhiepiscopiei.
ISU Constanța a trimis la fața locului peste 60 de pompieri cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu patru autoscări, un echipaj SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit reprezentanților pompierilor, incendiul s-a propagat rapid, flăcările manifestându-se violent pe o suprafață de 100 mp, motiv pentru care o turlă, dar și bucăți din acoperiș distruse de flăcări au căzut la pământ.
Ulterior însă, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu noi forțe și autospeciale din cadrul județelor învecinate: câte un echipaj ASAS și ASPISI, de la Tulcea și Ialomița.
La ora 1:27 incendiul a fost stins, potrivit ISU Dobrogea.
Clădirea Palatului Arhiepiscopal din Constanța are aproximativ un secol de existență. A fost construită între anii 1928 – 1932, după planurile arhitectului Ion D. Enescu, dar piatra de temelie a fost pusă în 1925 în prezența patriarhului de atunci, Miron Cristea și a altor personalități ale vremii. Imobilul impresionează prin dimensiuni, având patru nivele, prin forma diversă a ferestrelor și prin stilul neobizantin.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă