VIDEO Președintele SUA, Joe Biden, îl avertizează pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare sau chimice în Ucraina: “Nu o face. Nu o face!”

Joe Biden invitat la CBS, 60 Minutes / FOTO: Captură twitter.com/60Minutes

Nu o face. Nu o face. Nu o face. Vei schimba războiul așa cum nu a mai fost văzut vreodată de la Al Doilea Război Mondial” a răspuns Joe Biden, întrebat ce i-ar spune președintelui Vladimir Putin dacă acesta s-ar gândi să folosească arme nucleare tactice sau arme chimice.

Rusia “ar deveni şi mai mult paria în lume, mai mult decât a fost vreodată”, a avertizat Biden.

În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasi-imobilă de la începutul verii, notează AFP.

În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina.

“Din păcate, pur şi simplu partea adversă – liderii Ucrainei – a refuzat orice proces de negociere şi a indicat că vrea să-şi atingă obiectivele pe cale militară, pe câmpul de luptă”, a afirmat Putin în discuția cu Narendra Modi, la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, organizat în Uzbekistan.

Source