„E un gest simbolic. Dacă știu că e aici, cu tine, o să mă simt mai bine și mai puternic. După ce câștigați, adu-mi-o înapoi în Malibu”, i-a spus Sean Penn președintelui Zelenski.
„De data aceasta, întâlnirea noastră a fost specială. Sean și-a adus statueta lui Oscar ca simbol al credinței în victoria țării noastre. Va rămâne în Ucraina până la sfârșitul războiului”, a precizat Zelenski pe Facebook.
Președintele Ucrainei i-a înmânat lui Sean Penn Ordinul de Merit de gradul III și i-a mulțumit „pentru sprijinul său sincer și contribuția semnificativă la popularizarea Ucrainei în lume”. După întâlnire, Volodimir Zelenski și Sean Penn s-au dus pe Aleea Curajului, unde se află placa cu numele actorului american.
Actorul a câștigat de două ori Oscarul pentru cel mai bun actor – pentru „Mystic River”, în 2003 și „Milk”, în 2008.