Un bombardier Boeing B-17 Flying Fortress şi un avion de vânătoare Bell P-63 KingCobra s-au ciocnit în zbor în jurul orei 13:20 (19:20 GMT), a anunţat Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) într-un comunicat.
„În acest stadiu nu ştim câte persoane se aflau la bord”, a adăugat FAA, care a deschis o anchetă în acest caz.
Aeroportul „Dallas Executive”, situat la aproximativ zece kilometri sud de metropola texană, a menţionat pe Twitter un „incident” în timpul unui spectacol cu avioane militare din anii ’40, organizat în cadrul weekendului. Pompierii au declarat că au fost trimişi la faţa locului.