• Sat. Jul 24th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Vijeliile au făcut prăpăd în regiunea Moldovei. Acoperișuri luate de vânt, case și curți inundate, o persoană lovită de fulger

Jul 1, 2021

Un bărbat lovit de fulger, mai multe persoane evacuate, case şi curţi inundate, acoperişuri luate de vânt. Asta au lăsat în urmă vijeliile din ultimele ore în regiunea Moldovei.

01 Iulie 2021, 12:34 (actualizat 01 Iulie 2021, 12:36) |

Un bărbat de 84 de ani din localitatea Stejaru, comuna Pângăraţi, a fost găsit fără suflare, lovit de fulger, anunță Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. În câteva sate din județ, mai multe persoane au fost salvate de pompieri din locuințele înconjurate de ape.

Și în judeţul Vaslui, pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, motopompe şi bărci pentru a evacua apa din câteva gospodării. Ploile de seara și noaptea trecute au inundat mai multe drumuri naţionale şi judeţene din Moldova. Circulația a fost temporar blocată.

Câteva mii de oameni au rămas câteva ore fără energie electrică. Vremea rămâne instabilă și astăzi. Meteorologii au emis un cod portocaliu valabil de la ora 14.00, până mâine la 6.00 dimineaţa în estul și centrul țării. Sunt aşteptate vijelii puternice, ploi torențiale, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Și un cod galben de instabilitate și disconfort termic vizează cea mai mare parte a țării și e în vigoare până mâine.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *