Elevii care vor să își vadă lucrările de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a (EN VIII) 2024 vor depune/transmite electronic o cerere semnată de părinte/ tutorele legal la centrul unde au dat examenul, în perioada 11-12 iulie, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Miercuri, 3 iulie, Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024.
În Capitală sunt 6 școli unde candidații îți pot vizualiza lucrările, împreună cu un părinte sau reprezentantul legal. Vizualizarea lucrărilor se va face în zilele de 16 și 17 iulie, după un orar care va fi comunicat părinților (interval de lucru, cel puțin 09.00-11.00 și 15.00-17.00), potrivit Edupedu.
Rezultate mai slabe decât anul trecut la Evaluarea Națională. Ministrul Educației: Notele nu sunt comparabile
Evaluarea Naţională înregistrează cele mai slabe rezultate din ultimii patru ani. Din ce în ce mai mulţi elevi nu trec nici măcar de nota cinci. Iar mediile de zece la nivel național s-au diminuat alarmant. Ingrijorător este şi decalajul mare dintre elevii de la sate şi cei din marile oraşe.
Cele 6 unități de învățământ în care se va organiza vizualizarea lucrărilor:
Sectorul 1 – Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”
Sectorul 2 – Școala Gimnazială nr. 24
Sectorul 3 – Școala Gimnazială nr. 95
Sectorul 4 – Școala Gimnazială „Mărțișor”
Sectorul 5 – Școala Gimnazială „Luceafărul”
Sectorul 6 – Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”
Modelul de cerere
Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la modificarea notelor
Ce prevede ordinul 6.155 din 2023:
Articolul 15 – (1) Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor poate/pot solicita comisiei județene/ Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
(2) Solicitarea de vizualizare, menționată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.