Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat marţi suspendarea participării Rusiei la New START (sau START III), ultimul tratat de dezarmare nucleară care mai era încă în vigoare cu SUA, relatează EFE şi RIA Novosti. Informaţia a fost publicată pe portalul de informaţii juridice din Rusia, ceea ce înseamnă că decizia a intrat astfel în vigoare.
Măsura, anunţată de liderul rus în discursul său despre starea naţiunii pe 21 februarie, a fost anterior aprobată de cele două camere ale parlamentului rus – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară).
Putin a anunţat în discursul său că Rusia se vede obligată să-şi suspende participarea la acest tratat de dezarmare din cauza politicii Occidentului.
Potrivit noii legi, rămâne la latitudinea preşedintelui rus să decidă în viitor dacă Moscova va reveni la respectarea obligaţiilor sale în cadrul acestui tratat de control al armelor.
Ministrul rus adjunct de Externe, Serghei Riabkov, declarase săptămâna trecută că suspendarea participării la tratat este „o decizie dificilă”, dar „singura corectă”.
„În aceste condiţii este imposibil să interacţionăm (cu SUA) ca înainte într-un domeniu atât de important precum controlul armelor‘, a spus el.
Ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, a acuzat Washingtonul de nerespectarea sistematică a obligaţiilor sale în cadrul tratatului, ceea ce a dus la suspendarea pactului.
Departamentul de Stat american informase anterior că nu a primit încă o notificare oficială cu privire la suspendarea participării Rusiei la New START.
Tratatul New START a fost semnat la Praga, pe 8 aprilie 2010, de către preşedintele de atunci al SUA, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev.
Tratatul a limitat numărul de arme nucleare strategice la 1.550 de focoase şi la 700 de sisteme balistice pentru fiecare dintre cele două puteri, pe uscat, pe mare sau în aer.
Sursa: Agerpres