Voluntarii români ajută victimele de la spitalul de copii din Kiev, bombardat de ruși

Momente emoționante la Kiev. O slujbă de comemorare pentru victimele bombardamentelor de la începutul săptămânii a fost organizată chiar pe ruinele spitalului de copii. Atacul cu rachete a lovit adânc în inima societății ucrainene și a stârnit un val de emoții.

În timp ce localnicii strâng bani pentru reconstruirea spitalului, vin ajutoare din toată lumea, inclusiv din România, prin Asociația Voluntari fără Frontiere. Vă avertizăm, sunt imagini cu impact emoțional!

Ucraina încă își revine după atacul cu rachete asupra spitalului de copii din Kiev. Imaginile cu ruinele clădirii sunt greu de urmărit.

La nici două zile de la bombardament, voluntari din România s-au mobilizat rapid și au strâns ajutoare pentru supraviețuitori.

Voluntar: Avem aici mâncare de bebeluș, hăinuțe mici pentru bebelușii noi și ceva creme pentru bebeluși, care vor ajunge la Kiev. Și plecăm la drum din nou.

După aproape două zile pe drum, camionul cu ajutoare a ajuns lângă ruinele spitalului de copii din Kiev. Voința voluntarilor de a aduce un strop de alinare a învins incidentele de pe traseu.

Gabor Petru Ioan, președintele Asociației Voluntari fară Frontiere, este unul dintre voluntarii români poate cei mai cunoscuți în Ucraina. La începutul războiului, a mers și de două ori pe săptămână să ducă ajutoare ucrainenilor rămași fără nimic după bombardamente.

De mai bine de doi ani, Petru Gabor vede ororile războiului de agresiune pornit de Putin împotriva Ucrainei.

Un moment de reculegere și o slujbă au fost ținute în amintirea victimelor de la spitalul de copii din Kiev.

Împreună cu voluntarii asociației pe care o conduce, Petru Gabor rămâne neclintit în misiunea de a ajuta. Așa a înțeles să mulțumească divinității pentru că fiica lui s-a vindecat după mulți ani de boală.

Gabor Petru Ioan: Vrem să le spunem, să le transmitem oamenilor, tot ce facem e voluntar, voluntariat, facem asta dintr-o convingere, nu facem asta pentru bani. Motivul e că am început să cunosc oamenii de acolo și cumva mulți au devenit parte din familie, oameni care prin acțiunile lor mi-au intrat la suflet.

Până acum, Asociația Voluntari fără Frontiere a transportat tone de alimente în Ucraina, a ajutat la evacuarea a mii de civili din zone de conflict și a adus peste 600 de refugiați ucraineni în România.

Ca să-și poată continua acțiunile, voluntarii fără frontiere fac apel la oamenii de bine care vor să se implice.

Distribuie știrea