Vremea caldă și perioada concediilor au favorizat evoluția numărului de cazuri de Covid-19

Datele Ministerului Sănătății arată o creștere substanțială în ultima săptămână a cazurilor de Covid-19, favorizată și de mobilitatea crescută a populației în această perioadă estivală. În caz de infectare, specialiștii în sănătate publică recomandă monitorizarea și hidratarea la domiciliu și respectarea sfaturilor oferite de medicii de familie.

Aproape 10 cazuri de Covid au fost diagnosticate zilnic, în ultima săptămână în județul Timiș.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara vin tot mai mulți pacienți, majoritatea cu simptome ușoare, dar au fost și bolnavi care au avut nevoie de internare.

Flavia Ignuţa, medic specialist, Boli Infecţioase, Spitalul „Victor Babeş” Timişoara: Pe ultimele gărzi, cel puțin 5-6 pacienți, cam 50 la sută sunt formă ușoară. Am avut și câteva cazuri severe, am avut pacient cu 70 % afectare pulmonară care, din păcate, a și decedat.

Și medicii de familie spun că a crescut numărul îmbolnăvirilor.

Dr. Mihai Iacob, preşedinte Societatea Medicilor de Familie Timiş: Pacienții au venit cu febră, tuse uscată, durere de gât, rinoree, secreții apoase, fără gust, mialgii, durei musculare și articulare unii și cu simptome digestive.

Numărul cazurilor de Covid-19 a crescut cu 60% în perioada 15-21 iulie, față de săptămâna precedentă, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. În toată țara s-au înregistrat 2015 cazuri noi de infectare și 11 decese.

Specialiștii pun evoluția pe seama sezonului estival, bogat în evenimente publice cu participare numeroasă și concedii.

Citește și: COVID-19 revine: crește numărul de cazuri și spitalizări. Semnal de alarmă tras de medicii britanici

Medicii cred însă că infectările sunt și mai multe decât arată statisticile oficiale, deoarece unii pacienți se tratează singuri, la domiciliu.

Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt, DSP Timiş: În ultima săptămână au fost raportate 72 de cazuri, din care 24 de cazuri la persoane sub 18 ani.

În ciuda apariției unor noi variante ale virusului, simptomele nu au suferit modificări majore.

Bolnavii cronici sunt sfătuiți să evite aglomerațiile și să aibă o igienă cât mai riguroasă a mâinilor.

Citește și: Un caz de Covid pe oră, în județul Olt. Majoritatea celor infectați au forme ușoare ale bolii

Distribuie știrea