Vremea se menține caniculară în Capitală. Vijelii miercuri după-amiază

Vremea se menţine caniculară în Capitală marţi şi miercuri, iar temperatura va ajunge la 36 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

05 Iulie 2022, 12:00 (actualizat 05 Iulie 2022, 12:17) Știrile TVR |

Caniculă în București / FOTO: Autor: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

În intervalul 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 9:00, vremea va fi caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18 – 21 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi noaptea, dar condiţiile pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi reduse.

Miercuri, până la ora 21:00, vremea se va menţine caniculară, disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând de după-amiază, când vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice şi averse torenţiale.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat pentru Bucureşti şi 10 judeţe din Moldova şi Muntenia, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de miercuri.

Potrivit ANM, miercuri, între orele 12:00 – 20:00, valul de căldură se va menţine local în Muntenia şi în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade.

Miercuri se vor afla sub cod galben de caniculă Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti.

VEZI și Fenomene meteo la extreme în următoarele 24 de ore, în România. După un val de căldură de cod portocaliu în vest, cod portocaliu de averse în 14 județe și cod galben de instabilitate în 23 de județe

Source

Distribuie știrea