Xi Jinping, discuție telefonică cu Vladimir Putin, privind soluţionarea crizei din Ucraina

Discuție Xi Jinping – Putin

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii.

În timpul discuţiei lor telefonice, Xi a reiterat dorinţa Chinei de a ajuta la soluţionarea crizei, informează Reuters, citând postul de televiziune de stat chinez CCTV.

China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au “nicio zonă de cooperare interzisă”.

Vineri, Rusia şi China au inaugurat un nou pod de trecere a frontierei în Extremul Orient, care să întărească, după cum speră ele, comerţul bilateral, în condiţiile în care Rusia este puternic afectată de amplele sancţiuni impuse de Occident ca urmare a acţiunilor sale în Ucraina.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.