Zeci de saci cu haine contrafăcute din IDM Basarab au fost confiscate de polițiști

Pagubă maximă pentru vânzătorii de haine de firmă contrafăcute din București. Polițiștii și procurorii au descins la un centru comercial și au confiscat saci întregi cu produse falsificate, cu etichete ale unor designeri celebri. Marfa era adusă în special din Turcia, spun anchetatorii. Acum, proprietarii mărcilor originale pot cere comercianţilor români daune de milioane de euro.

30 Iunie 2021, 20:13 (actualizat 30 Iunie 2021, 20:25) |

Ziua a început cum nu se poate mai prost pentru vânzătorii de haine dintr-un centru comercial din Capitală. De dimineaţă, s-au trezit cu sute de polițiști și mascați la uşă.

Timp de o oră, polițiștii și procurorii nu i-au lăsat pe clienți să intre în magazin.

Radu Călin, procuror, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei: „Un număr de aproximativ 400 de polițiști din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în executare un număr de 114 mandate de percheziție, la punctele de lucru ale unor societăți comerciale din IDM Basarab”.

Primul lucru pe care l-au făcut polițiștii după ce au descins în centrul comercial a fost să ceară documentele de proveniență a mărfii. Apoi au verificat actele contabile, iar în momentele următoare au dat jos de pe manechine toate aceste haine și au început să verifice etichetele.

Au umplut saci întregi cu tricouri, pantaloni, cămăși, rochii și pantofi aduse din Turcia și vândute cu etichetele unor branduri de lux.

Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei: „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unei mărci similare sau identice cu o marcă înregistrată”.

În timp ce polițiștii confiscau hainele și pantofii, clienții s-au întors în magazin. Nu s-au supărat când au aflat că hainele pe care le-au cumpărat nu poartă, de fapt, semnătura unor designeri celebri.

Dacă vor fi găsiți vinovați că au falsificat numele unor mărci de lux, vânzătorii pot fi amendați sau trimiși după gratii între 3 luni și 2 ani. Și riscă să plătească și daune reprezentanților brandurilor de lux, care vor fi înștiințați de polițiști.

Source

Distribuie știrea