Președintele Zelenski i-a îndemnat pe aliații occidentali să autorizeze Kievul să lovească Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune, pentru a opri avansarea armatei ruse în estul Ucrainei. Berlinul și Londra l-au asigurat că sprjinul pentru Ucraina rămâne neclintit, fără să se refere însă la armele invocate de Zelenski. Între timp, ofensivă ucraineană în Kursk continuă, dar și Moscova câștigă teren în estul Ucrainei.
Sunt imagini postate de forțele pentru operațiuni speciale al Ucrainei care acționează în Kursk. Armata rusă a trimis intariri, luptele sunt dure și ucraineni avansează lent.
Potrivit președintelui Zelenski, printre obiectivele ofensivei se află crearea unei așa numite zone tampon pe teritoriul rus și afectarea capacității de lupta a armatei ruse.
După 2 săptămâni de la declanșarea operațiuni Kursk, ucrainenii au avariat 3 poduri peste un râu în zonă, folosite pentru deplasarea și aprovizionarea trupelor ruse.
Rușii au amplasat pontoane, însă acestea pot deveni ținte pentru sistemele de rachete utilizate de ucraineni, între care Himars. Regatul Unit a autorizat armata ucraineană să folosească armele sale pentru a ținti teritoriul rus, deci și în regiunea Kursk- nu și rachetele cu rază lungă Storm Shadow.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Luptătorii ucraineni continuă operațiunea în zonele desemnate din regiunea Kursk. În prezent, forțele noastre controlează peste 1.250 de km2 din teritoriul inamic și 92 de așezări. Continuăm să ne întărim pozițiile, să stabilizăm zonele şi, ceea ce este foarte important, completăm fondul de schimb de prizonieri pentru Ucraina.
Rușii spun că au evacuat peste 120.000 de oameni de la începutul ofensivei ucrainene în Kursk.
Ministerul rus de externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA pentru a-i transmite un protest după ce jurnaliști americani au intrat în teritoriile ocupate de Ucraina în provincia Kurs și au transmis de acolo reportaje. Moscova a invocat trecerea ilegală a frontierei în Kursk.