Potrivit MApN, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească ce au ocupat vineri dispozitivul fix din faţa clădirii Comandamentului Flotei de pe faleza din Constanţa vor arbora sâmbătă şi duminică pavilionul, geacul şi marele pavoaz şi seara vor aprinde pavoazul electric.
Ziua Recunoştinţei va fi marcată sâmbătă, când vor fi depuse coroane de flori la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanţa va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete şi medalii personalului militar şi civil care a obţinut rezultate meritorii în procesul de instruire din ultimul an.
Porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea vor putea fi vizitate de public în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”.
Cu acest prilej, Forţele Navale Române lansează în portul militar Constanţa medalia aniversară „Ziua Marinei – Fregata Regina Maria”, realizată de Regia Autonomă Monetăria Statului.
Duminică, între 10,00 şi 11,00, în portul militar Constanţa va fi organizată o ceremonie în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Transporturilor şi Administraţiei şi Internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”.
Publicul aflat pe faleza Cazinoului constănţean şi pe plajele din nordul litoralului va putea urmări, în intervalul orar 11,00-13,00, defilarea navelor de la Constanţa la Midia. Formaţia navală va fi condusă de fregata „Mărăşeşti” şi va fi alcătuită din puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, corveta „Contraamiral Horia Macellariu”, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”, fregata turcească „Yavuz”, o navă maritimă de patrulare a Ministerului Afacerilor Interne şi o navă de intervenţie a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare. Parada navală va fi încheiată de veliere ale pasionaţilor de navigaţie tradiţională cu vele.
De asemenea, un elicopter IAR Puma, aeronave MiG-21 şi F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aeronave „Typhoon” britanice şi un avion de cercetare P-8 american vor survola dispozitivul de nave şi portul militar Constanţa.
Ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, la ora 20,30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanţa.
Ziua Marinei Române va fi marcată şi de Garnizoana Mangalia, care va organiza o serie de activităţi dedicate acestei sărbători. Astfel, sâmbătă, în portul militar, de Ziua Porţilor Deschise, turiştii şi localnicii vor avea ocazia să urce la bordul corvetelor şi navelor purtătoare de rachete, să viziteze dispozitivele mobile de lansare şi expoziţiile de tehnică şi armament, precum şi să interacţioneze cu marinarii militari care vor organiza diferite jocuri marinăreşti.
Duminică, va fi organizată o ceremonie în portul militar Mangalia, însă fără vizitatori, din motive de protecţie sanitară. Evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române şi a municipiului Mangalia se vor încheia cu un foc de artificii.
Militarii marinari din Tulcea aşteaptă publicul sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 10,00, în portul militar, de Ziua Porţilor Deschise. Publicul va putea vizita navele fluviale de luptă şi va putea cunoaşte tehnica, echipamentele şi armamentul utilizat de Flotila Fluvială.
Evenimentul va fi precedat, la ora 9,00, de o ceremonie care se va desfăşura la capela Unităţii Militare 2044 din municipiul Tulcea, unde se vor depune şi coroane de flori în amintirea eroilor marinari.
La Brăila, manifestările dedicate Zilei Marinei Române vor avea loc pe Faleza Dunării duminică, de la 10,00, iar de la ora 20,00 este programată retragerea cu torţe, pe muzica militară a Garnizoanei Brăila.
Ziua Marinei Române este marcată în fiecare an la 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
Tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004 şi în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.
Sărbătorită din anul 1902, Ziua Marinei Române a ajuns la cea de-a 119-a ediţie şi, pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare eveniment al marinarilor va fi marcat de contextul pandemiei COVID-19.
sursa agerpres