Ziua veteranilor. Victor Mănăilă, sărbătorit la împlinirea a 100 de ani. În timpul războiului, a fost ultimul care a reuși să treacă Tisa înghețată

România își onorează azi veteranii de război. Iar poveștile lor, sunt adevărate lecții de viață și istorie pentru cei mai tineri. Este și cazul unui veteran din Argeș care a împlinit 100 de ani. I-au fost alături soția, în vârstă de 95 ani, copiii, nepoții, strănepoții și prietenii.

11 Noiembrie 2023, 13:03 (actualizat 11 Noiembrie 2023, 13:11) Știrile TVR |

Victor Mănăilă, care tocmai a trecut pragul de 100 de ani, a locuit în comună Roești, din Vâlcea, dar acum stă la nepoți, la Pitești. Veteranul a adunat într-un secol povești cât pentru două vieți. În război, a trecut ultimul Tisa înghețată, însă camarazii rămași în urmă nu au mai apucat pentru că gheață s-a rupt, iar în copilărie, a avut șansa să îl cunoască pe marele istoric Nicolae Iorga.

Victor Mănăilă: Eram ucenic şi m-a trimis meşterul cu nişte pantofila Nicolae Iorga.

I-am spus: ”M-a trimis meşterul cu pantofii la dumneavoastră.

– Bine, flăcăule!” A scos din portmoneu nişte bănuţi. Mi-a dat nişte bănuţi de argint.

Ajuns la vârsta centenarului, cei dragi s-au adunat să-l aniverseze.

Toată viața Victor Mănăilă a avut un sprijin în soția sa, care s-a ocupat de casă și copii atunci când el lupta pe front.

Cornelia Mănăilă: Cine era șeful casei? Eu eram că dacă era pe front… la muncă ne-am înțeles bine.

La aniversarea unui secol de viață, veteranul din Argeș a primit un mesaj chiar de la ministrul Apărării: ”Stimate domnule Mănăilă,la 100 de ani va transmit urări de bine alături de dragi.”

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea