Expoziția fotografică itinerantă Noi, Poporul/We the People / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
Expoziţia se axează pe tema „Noi, Poporul”/ „We the People”, faimosul preambul al Constituţiei Statelor Unite şi întruchiparea legăturilor umane care formează punţi de înţelegere şi cooperare între popoare. Diplomaţia şi prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături şi pe valorile comune pe care le înglobează, precizează Ambasada SUA la Bucureşti.
„Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic” este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului strategic, din anul 1997.
Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul strategic, din trecut şi din prezent.
Expoziţia fotografică a fost prezentată deja la Craiova (17 august – 19 septembrie) şi la Timişoara (27 septembrie – 24 octombrie).
Din 26 octombrie şi până pe 30 noiembrie, este deschisă în Bucureşti.
În continuare, „va călători” la Sibiu (8 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023), la Cluj-Napoca (11 ianuarie – 7 februarie 2023), la Iaşi (8 februarie – 7 martie 2023) şi la Constanţa (9 martie – 6 aprilie 2023).
Expoziţia fotografică itinerantă este realizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, în colaborare cu Universitatea din Craiova.
Agerpres a contribuit la expoziţie cu un număr de 20 de fotografii din fluxul de fotografie şi din arhiva foto. De asemenea, Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a contribuit cu 13 fotografii.