Noapte magică la București ne-au oferit nouă, românilor, și milioanelor de microbiști, naționalele Franței și Elveției. A fost un meci în care visul calificării a părut că se împlinește din nou pentru Cocoșul galic până în minutul 80, când Franța conducea cu 3-1. Elveția nu s-a predat și a luptat până în ultima clipă. Și pentru prima dată a învins naționala Franței, spre extazul suporterilor din tribune care au cântat și dansat în fața Arenei Naționale. A câștigat și România – încrederea și respectul celor care au decis să găzduim patru meciuri de Campionat European.
Aproape 20 de mii de suporteri s-au bucurat de meciul care nu s-a terminat nici după 120 de minute de joc. Ultimul penalty executat de atacantul de 22 de ani, Kyilian Mbappe, le-a adus victoria adversarilor. O ratare monumentală, pentru care și-a cerut scuze pe Twitter.
Mult după miezul nopții, suporterii francezi au mers să-și aștepte idolii în fața hotelului.
La prânz, echipa lui Didier Deschamps a părăsit micul Paris.
Euro 2020 a adus bucurie microbiștilor români și a pus Bucureștiul pe harta europeană a fotbalului. Meciul Franța – Elveția a fostul ultimul din seria celor 4 găzduite de Arena Națională.
Campionatul a adus și o gură de oxigen pentru hotelierii și proprietarii de terase la care s-au cazat, au mâncat și băut mii de suporteri străini. Aceștia au petrecut, în medie, 3 zile la București.
Tragem linie și punem pe lista beneficiilor Euro 2020 și pe cele pe termen lung, adică infrastructura sportivă și cea de transport. De la ruta feroviară Otopeni-Gara de Nord și până la modernizarea sau construirea de noi stadioane.
Organizarea Campionatului European de Fotbal la București a costat autoritățile peste 200 de milioane de euro.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă