Se împlinesc 71 de ani de la declarația pe care avea să se construiască Uniunea Europeană. O construcție în care și noi, românii, ne-am găsit locul, la capătul unor eforturi de ani de zile. O construcție în care, pandemia ne-a arătat-o, suntem mai la adăpost decât poate ne-am fi imaginat.
O declarație de un minut și jumătate a unui om, un început al unei construcții uriașe pentru Europa. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, făcea public un proiect pregătit în secret cu partea germană: Comunitatea Europeană a Oțelului și Cărbunelui. O garanție a păcii într-o Europă căreia nu i se vindecaseră rănile războiului și îi apăreau deja altele. Franței și Germaniei li se alăturau un an mai târziu alte patru țări și în jurul lor crește ceea ce numim acum Uniunea Europeană.
La 1 mai 2004 deveneau membre ale Uniunii Europene primele state din fostul bloc comunist. Peste trei ani venea rândul României și Bulgariei.
România începea anul 2007 ca membră a Uniunii Europene. Iar eforturile de ave „o țară ca afară” au început să se vadă, chiar dacă mai sunt încă foarte multe de pus la punct. Şi nu am învățat încă să folosim cum trebuie banii comunitari.
În 2019 Sibiul devenea pentru câteva zile Capitala Europei Unite. România deținea pentru prima oară președinția Consiliului Uniunii, iar summitul informal a adunat la Sibiu toți liderii europeni. Imaginile cu baia de mulțime a celor mai puternici politicieni din UE, precum Angela Merkel și Emmanuel Macron, au făcut turul lumii.
Dincolo de cuvinte și imagini frumoase, apartenență la Uniunea Europeana înseamnă acum în pandemie, vaccinuri. Am început vaccinarea la sfârșitul anului trecut, în acelaşi moment cu toate celelalte tari membre.
Vaccinarea este doar una dintre șansele pe care apartenența la Uniune ne-a oferit-o. Acum avem în față și alte provocări. Sau, cum spunea unul dintre părinții fondatori, Jean Monnet: Uniunea Europeană se va căli în crize și va fi rezultatul soluțiilor la aceste crize.
